
65.090 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, din care 16.709 cu prima doză
Un număr de 65.090 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 16.709 reprezintă prima doză, 24.703 – doza a doua şi 23.678 – doza a treia, a informat, luni, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 14.452.740 de doze de vaccin pentru 7.633.984 de persoane, dintre care 7.218.456 au primit schema completă şi 1.370.411 s-au imunizat cu doza a treia.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31 reacţii adverse, trei de tip local şi 28 de tip general.
În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.260 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.075 de tip local şi 17.185 de tip general.
sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii