G4Media.ro

72 de migranţi din Bangladesh, Etiopia, Siria, Sri Lanka şi Turcia au…

sursa foto: Poliția de Frontieră

72 de migranţi din Bangladesh, Etiopia, Siria, Sri Lanka şi Turcia au fost prinşi încercând să iasă ilegal din România/ Migranții urmau să ajungă în Ungaria, ascunși în TIR-uri

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, judeţul Arad, au prins 72 de migranţi din Bangladesh, Etiopia, Siria, Sri Lanka şi Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei automarfare încărcate cu diverse bunuri.

”În data de 23.09.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, cu ansamblul rutier format din cap tractor, înmatriculat în România, şi semiremorca înmatriculată în Italia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere pentru o societate comercială din Italia”, transmite Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă, vineri.

În urma controlului amănunţit al automarfarului, câinele de serviciu a semnalat prezenţa unor persoane în mijlocul de transport, iar după deschiderea semiremorcii, au fost descoperiţi ascunşi 37 de cetăţeni din Sri Lanka, ce intenţionau să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

”Alt caz a fost înregistrat tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde poliţiştii de frontieră arădeni alături de câinii de serviciu au efectuat controlul amănunţit al unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean turc. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta frigidere, pe ruta Turcia-Polonia. Cu ocazia verificărilor, au fost descoperite, ascunse printre marfa transportată, douăzeci de persoane. La cercetări, colegii noştri au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria şi Turcia”, precizează Poliţia de Frontieră.

Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în urma unui control asupra unei autoutilitare conduse de un cetăţean român care transporta piese auto pentru o societate din Italia, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi printre bunurile transportate, cincisprezece cetăţeni din Bangladesh şi Etiopia, cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări în toate aceste cazuri.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Nu trebuiau prinsi inainte de a intra ilegal in Romania si expulzati rapid?!

  2. Faptul că ieșeau nu-i rău, problema e cum au intrat?

  3. Vai de mine, dar lãsati-i sa plece ! 🙂

  4. Pe astia ii aduce statul roman legal si firmele sa munceasca…si dupa 1 saptamana fug in vest..

    Un fel de trafic legal cu imigranti..ca deh nu mai avem forta de munca

  5. Cica suntem apti de Shengen.

  6. Ăștia nu i au adus guvernul sa suplinească lipsa forței de munca, iar acum ei pleacă???? Da ce ai făcut bobita?????