
75 de organizaţii ale societăţii civile cer demiterea ministrului Energiei pe care îl acuză că a „ordonat” represalii asupra celor care contestă proiectele energetice dăunătoare mediului
75 de organizaţii ale societăţii civile solicită premierului Marcel Ciolacu, printr-o scrisoare deschisă, demiterea urgentă a ministrului Energiei, Sebastian Burduja, acestea condamnând „represaliile ordonate” de ministru la adresa celor care iniţiază demersuri în justiţie.
„În ultimele luni, ministrul Burduja a lansat acuzaţii nefondate împotriva organizaţiilor care contestă proiecte energetice cu impact negativ asupra mediului. Acesta a solicitat companiilor naţionale din energie să ceară daune exagerate în litigiile cu ONG-urile, urmărind astfel să descurajeze orice formă de opoziţie civică”, se menţionează într-un comunicat Greenpeace.
Sursa citată subliniază că această abordare contravine tratatelor internaţionale la care România este parte, inclusiv Convenţiei de la Aarhus şi Directivei UE privind protecţia împotriva proceselor abuzive. Mai mult, susţin reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile, poziţia ministrului Energiei subminează demersurile Ministerului Justiţiei pentru implementarea legislaţiei Anti-SLAPP, menite să protejeze jurnaliştii şi activiştii de astfel de acţiuni intimidante.
„Într-un stat democratic, societatea civilă trebuie să-şi poată exercita dreptul legitim de a contesta deciziile autorităţilor, fără teama de represalii. Declaraţiile şi acţiunile ministrului Burduja reprezintă un atac direct asupra acestui drept fundamental. Nu ne vom lăsa intimidaţi şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a apăra drepturile românilor la sănătate şi o democraţie sănătoasă” a declarat Elena Ionescu, director executiv Greenpeace România, citată în comunicat.
Şi Otilia Nuţu, analist politici energie la Expert Forum, a subliniat că ameninţările politicienilor împotriva organizaţiilor societăţii civile care îşi exercită un drept legal de a contesta în instanţă proiecte pe care le consideră dăunătoare „sunt inacceptabile”.
„Afirmaţiile ministrului Burduja nu pot fi interpretate altfel decât ca încercări repetate de intimidare şi faţă de societatea civilă, şi faţă de companiile din subordine, şi faţă de instanţele care judecă în aceste procese. În principiu, cine nu e cu noi e contra noastră, lucru inadmisibil într-o ţară care se vrea democratică”, a spus Otilia Nuţu.
La rândul său, Diana Ionescu, lector dr. UBB, avocat, Baroul Cluj, a semnalat că în UE, statele membre, inclusiv România, au obligaţia legală de a sprijini organizaţiile care promovează protecţia mediului (Articolul 3 par. 4 Convenţia de la Aarhus). În plus, dreptul UE prevede că fiecare stat membru se asigură că persoanele care îşi exercită drepturile în materia protecţiei mediului, inclusiv dreptul de acces la justiţie, nu sunt penalizate, persecutate sau hărţuite în niciun fel pentru implicarea lor (Articolul 3 par. 8 Convenţia de la Aarhus).
„În acest context, solicitarea de către autorităţile publice a unor cheltuieli de judecată sau a unor despăgubiri într-un cuantum ridicat ca urmare a respingerii unei acţiuni în justiţie, cu scopul de a induce frică sau de a aplica o pedeapsă este, aşadar, contrară dreptului UE şi pune la îndoială respectarea de către România a obligaţiilor care îi incumbă în baza Convenţiei de la Aarhus”, a afirmat Diana Ionescu.
Printre organizaţiile semnatare ale Scrisorii deschise se numără Greenpeace România, Comunitatea Declic, Bankwatch România, Expert Forum (EFOR), Fundaţia Eco-Civica, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul de Resurse Juridice, ActiveWatch, Funky Citizens, Agent Green, Centrul pentru Jurnalism Independent, Federaţia Coaliţia Natura 2000 România, Grupul pentru Dialog Social, Centrul Român de Politici Europene, 2Celsius, Fundaţia Conservation Carpathia etc.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii