76,5 miliarde de euro pentru Polonia. Comisia Europeană a adoptat un parteneriat cu această țară în cadrul politicii de coeziune a UE
Comisia Europeană a adoptat joi acordul de parteneriat cu Polonia, care stabilește strategia de investiții în cadrul politicii de coeziune a acestei țări, în valoare de 76,5 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027.
Fondurile vor promova coeziunea economică, socială și teritorială în regiunile poloneze și vor contribui la punerea în aplicare a unor priorități-cheie ale UE, cum ar fi tranziția ecologică și digitală, anunță Comisia Europeană. Fondurile vor sprijini, de asemenea, creșterea competitivă, inovatoare și durabilă a țării, vor îmbunătăți incluziunea socială și vor dezvolta competențele persoanelor care au dificultăți de integrare pe piața muncii.
Fondurile politicii de coeziune vor sprijini tranziția ecologică a țării. 17,9 miliarde de euro vor fi investite în surse de energie regenerabilă și în economia circulară, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. De asemenea, fondurile vor sprijini cu 20 de miliarde de euro decarbonizarea sectorului transporturilor, vor investi în transportul feroviar, în transportul public nepoluant și în combustibili cu emisii zero și vor dezvolta rețelele transeuropene de transport (TEN-T).
Fondul pentru o tranziție echitabilă va oferi 3,85 miliarde de euro celor cinci regiuni cele mai afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic (Silezia, Polonia Mare, Silezia Inferioară, voivodatele Łódzkie și Polonia Mică). Fondurile vor sprijini restructurarea și abordările inovatoare ale tranziției întreprinderilor către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon. De asemenea, acestea vor sprijini ocuparea forței de muncă în întreprinderile afectate și vor crește calitatea educației formale și non-formale pentru a spori competențele forței de muncă.
Acordul de parteneriat va sprijini de asemenea capacitățile de cercetare și inovare ale întreprinderilor și instituțiilor, precum și dezvoltarea de soluții digitale de către întreprinderi și sectorul public. De asemenea, va contribui la finalizarea infrastructurilor de bandă largă.
Fondul social european Plus va furniza în total 12,9 miliarde de euro, care vor sprijini măsuri sociale și de ocupare a forței de muncă, cu un accent deosebit pe participarea femeilor pe piața muncii și pe furnizarea de servicii de îngrijire a copiilor.
Din suma totală, 3 miliarde de euro vor promova incluziunea socială prin îmbunătățirea calității și a accesului la serviciile de asistență socială și de sănătate. Un obiectiv important este sprijinirea serviciilor de îngrijire pe termen lung pentru persoanele în vârstă și persoanele cu handicap, a serviciilor de asistență medicală primară și a serviciilor de sănătate mintală. Aceste fonduri vor sprijini, de asemenea, integrarea resortisanților țărilor terțe și a romilor.
„Polonia continuă să fie cel mai mare beneficiar al fondurilor UE, iar acest lucru reflectă apetitul țării de a se dezvolta și de a se transforma într-o economie mai modernă, mai ecologică și mai digitală. De asemenea, este pe măsura provocărilor cu care se confruntă Polonia în prezent și în viitorul apropiat. Acordul de parteneriat reprezintă o nouă deschidere cu o perspectivă pe termen lung pentru a promova dezvoltarea regiunilor poloneze. Susținem calea Poloniei către decarbonizare și digitalizare”, susține Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.
Fiecare stat membru pregătește un acord de parteneriat în cooperare cu Comisia Europeană. Acesta este un document strategic pentru programarea investițiilor din fondurile politicii de coeziune și din FEPAM pe parcursul cadrului financiar multianual.
Polonia este cel de-al unsprezecelea acord de parteneriat adoptat pentru perioada de finanțare 2021-2027, după cele ale Greciei, Germaniei, Lituaniei, Austriei, Finlandei, Cehiei , Danemarcei, Franței, Suediei și Țărilor de Jos.
Sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii