G4Media.ro

Smartphone-ul ne ascultă conversațiile? Pentru prima dată există o confirmare

Sursa foto: Unsplash / John Tuesday

Smartphone-ul ne ascultă conversațiile? Pentru prima dată există o confirmare

Cu toţii am suspectat cel puţin o dată că smartphone-ul nostru ne ascultă în secret conversațiile. O suspiciune întărită de experiența comună de a vedea apariția unor anunțuri – pe rețelele de socializare sau în altă parte – legate de un subiect despre care vorbisem recent cu alte persoane.

Numai că până astăzi, toate cercetările în această direcţie au dat rezultate negative și nu a fost găsită nicio confirmare a temerilor noastre. De exemplu, un studiu din 2018 realizat de Universitatea Northeastern a analizat cele mai populare 18.000 de aplicații de pe smartphone-urile Android și nu a găsit nicio dovadă că aceste aplicații ar fi activat microfonul în secret, scrie La Repubblica, citată de Rador Radio România.

Şi atunci cum se explică, de exemplu acele anunțuri despre o nouă pereche de ochelari de soare care au apărut imediat după ce am discutat despre acest subiect în timpul cinei cu prietenii? Au existat mereu două explicații posibile: în primul rând, dacă vorbim cu cineva despre ochelari de soare, este pentru că acel subiect ne interesează și, prin urmare, este probabil ca în aceeași perioadă să fi făcut cercetări pe această temă, să fi observat cu atenție vreo reclamă sau să fi vizitat o pagină web dedicată.

Altă explicaţie ar fi că atunci când suntem siguri că nu am căutat sau văzut nimic, este posibil ca smartphone-ul să nu aibă nevoie să ne asculte pentru a alege reclamele pe care să ni le arate. Sistemele de inteligență artificială folosite pentru a analiza datele pe care le diseminăm online ar putea găsi o cantitate atât de mare de informații încât să poată ghici singure subiectul care ne-a interesat în acea perioada.

Acum, însă, situația s-a schimbat şi pentru prima dată există dovada că unele companii de marketing fac reclamă la software-uri care au funcția de a ne asculta conversațiile. Dezvăluirea a fost făcută de ziarul 404 Media, care a identificat o pagină web (ștersă ulterior) a companiei Cox Media Group (CMG) care promova serviciul ”Active Listening” cu următoarele cuvinte: ”Ce ar însemna pentru afacerea ta dacă ai putea depista potenţiali clienți care vorbesc despre nevoile lor în conversațiile de zi cu zi? Nu, acesta nu este un episod din Black Mirror, ci ”date vocale”. Iar CMG are capacitatea de a le folosi în avantajul afacerii dumneavoastră”.

Departamentul de marketing teritorial al CMG (numit Soluții Locale) susţine că poate asculta conversațiile persoanelor prin intermediul smartphone-urilor, a televizorelor smart, identificând consumatorii în timp real pe baza cuvintelor lor.

Nu este clar dacă ceea ce a promovat CMG a fost folosit și a dat rezultate, însă exemplele enumerate pe pagina web oferă o idee despre cum ar funcționa acest lucru. Să presupunem că ești un dealer de mașini într-un cartier din Milano.

Achiziționând serviciul CMG Local Solutions, poți decide să analizezi datele persoanelor aflate pe o rază de 5 sau 10 kilometri de magazinul tău. Dacă oamenii care sunt ascultați fac declarații de genul: ”Poate că trebuie să schimbăm mașina”, vor primi imediat un anunț conţinând datele dealerului (adică ale afacerii dvs) pe Google, YouTube, Bing și alte reţele (tot conform celor scrise pe site-ul CMG).

Cu toate acestea, continuă să fie multe aspecte neclare: în primul rând, nu există știri certe despre companiile care folosesc acest serviciu, astfel încât nu putem şti cât de mult adevăr există în ceea ce se promovează. În al doilea rând, nu este clar cum funcționează exact ”ascultarea activă” și cum colectează datele: printr-o parte terță integrată în aplicațiile pe care le descarcăm sau prin alte modalitaţi. În plus, utilizatorii de iPhone sunt notificați de fiecare dată când o aplicație accesează microfonul.

Dar este legal ca discuţiile noastre private să fie ascultate? Site-ul CMG răspunde la această întrebare legitimă: ”Da, este complet legal ca telefoanele și alte dispozitive să te asculte. Acest lucru se datorează faptului că, de obicei, consumatorii își dau consimțământul atunci când acceptă termenii și condițiile software-ului sau pe cele ale aplicațiilor pe care le descarcă”.

Prin urmare, CMG ar profita de acest lucru. Cu toate acestea, rămâne să înţelegem un lucru, poate cel mai important: excluzând firmele de marketing care dezvoltă acest tip de sistem, care sunt principalele aplicații care le folosesc (presupunând că există)?

Printre companiile pe care CMG le enumeră ca fiind partenerii săi se numără Amazon, Microsoft și Google. Contactat de 404 Media, Microsoft nu a răspuns, Amazon a explicat că ”produsul descris nu va fi utilizat pe dispozitivele Echo, deoarece nu distribuim înregistrările vocale către terți”, în timp ce Google a declarat că ”de ani de zile, Android împiedică aplicațiile să colecteze date audio atunci când nu sunt utilizate în mod activ”.

În concluzie: certitudinile sunt puține și mai trebuie clarificate câteva aspecte. Cu toate acestea, suspiciunea noastră, a tuturor, legată de faptul că suntem ascultați de smartphone, a devenit și mai puternică.

Sursa: La Repubblica/ Rador Radio România/ Traducerea: Cătălina Păunel

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Cu totii, mai putin eu, dar probabil ca eu mai am de invatat. In general inainte sa folosesti ceva, o aplicatie, e bine sa te interesezi mai intai ce folosesti.

  2. Pentru prima oară?
    Era lucru cunoscut și confirmat în diverse clipuri pe YouTube (cu dovezi). De asemena, oricine poate cere un Takeout al datelor Google și vede clar: este înregistrat în momente în care nu inițiase vreo înregistrare și nici nu fusese avertizat că este înregistrat.
    Nu e nimic nou.