80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, când armata sovietică a ucis mii de români civili

Joi, 1 aprilie, este comemorată Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, potrivit unui documentar Agerpres.

În anul 1941, chiar în ziua de Paște, militarii ruși au asasinat mii de români din Basarabia și nordul Bucovinei, regiuni proaspăt anexate de URSS.

Un proiect de lege inițiat în 2015 de Eugen Tomac pentru constituirea unei comisii parlamentare care să cerceteze evenimentele de la Fântâna Albă și responsabilitățile pentru masacru este și acum pe circuitul legislativ, fără a ajunge la votul final. ”La doar trei km de frontieră trasată de Stalin, în poiana numită Fântâna Albă, grupul organizat al românilor ce își doreau să ajungă în patria-mamă România, a fost întâmpinat de gloanțele NKVD. În anul 1941, chiar în ziua Paștelui, acești oameni au devenit martiri, pentru că au îndrăznit să își arate dragostea și devotamentul față de patrie, fiind omorâți și aruncați într-o groapă comună. Demonstrând o barbarie de neînchipuit, trupele NKVD au aruncat o cantitate imensă de var peste trupurile morților și răniții, care încă mai respirau, în încercarea de a reduce la tăcere orice posibil martor”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost primele teritorii pierdute de România în anul 1940, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1939 fusese semnat, la Moscova, Pactul de neagresiune sovieto-german (Pactul Ribbentrop-Molotov), iar printr-un protocol adiţional secret, Germania şi URSS îşi împărţeau sferele de influenţă. În articolul 3 al acestuia se arăta că ”în privinţa Europei de Sud-Est partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii”.

La 26 iunie 1940, printr-o notă ultimativă, guvernul URSS a cerut României cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei în termen de 48 de ore. Un al doilea ultimatum sovietic (27/28 iunie) cerea evacuarea administraţiei şi armatei române din Basarabia şi nordul Bucovinei în doar patru zile, iar răspunsul guvernului român la 28 iunie a fost că, ”pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”.

În urma ocupării Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către autorităţile sovietice, populaţia românească din aceste teritorii a fost supusă unui regim de represiune şi deportări. Politica opresivă impusă de sovietici a determinat un adevărat proces migraţionist şi transferuri masive de populaţie, soldate cu importante pierderi de vieţi omeneşti.

La 1 aprilie 1941 a avut loc masacrul de la Fântâna Albă, în apropiere de graniţa cu România, în care şi-au pierdut viaţa, după cum spun martorii locali, aproximativ 3.000 de români bucovineni. Oamenii aflaseră, de la agitatori ai serviciilor speciale sovietice, care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni, că în ziua de 1 aprilie se va deschide graniţa şi astfel se vor putea refugia în România.

Cele aproximativ 3.000 de persoane din mai multe sate de pe Valea Siretului au format o coloană paşnică şi s-au îndreptat, la 1 aprilie 1941, spre graniţa cu România, purtând un steag alb cu însemne religioase, icoane, prapuri şi cruci din cetină. Când s-au apropiat de punctul de graniţă Fântâna Albă, în locul numit Varniţa, grănicerii sovietici au deschis focul şi au tras în plin în ei. Bătrâni, copii, femei au fost seceraţi cu rafale de mitraliere, apoi aruncaţi în gropi comune, unii fiind îngropaţi de vii. Supravieţuitorii au fost urmăriţi, torturaţi şi deportaţi.

O relatare a evenimentelor a fost făcută de unul dintre puţinii supravieţuitori, profesorul Gheorghe Mihailiuc (1925-2005), în cartea sa „Dincolo de cuvintele rostite”, publicată în 2004, la Editura Vivacitas din Hliboca. Acesta descrie ce s-a întâmplat la Fântâna Albă pe 1 aprilie 1941 ca pe un „masacru”, un „genocid” şi un „măcel”.

În anul 1941 au mai avut loc şi alte operaţiuni de arestare şi deportare. Astfel, la 10 iunie 1941, 13.000 de români basarabeni au fost ridicaţi de autorităţile sovietice de la căminele lor şi deportaţi în Siberia (”Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a fost organizată o amplă operaţiune de arestare şi deportare, fiind vizate mii de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei.

Începând din martie 1944, când Armata Roşie a ocupat din nou nordul Bucovinei şi Basarabia, a fost instituit din nou regimul de teroare şi represiune la adresa populaţiei de aici. Foametea din anii 1946-1947, care a urmat după reocuparea Basarabiei, a fost generată de un complex de factori, precum seceta din vara anului 1946, dar a fost determinată, în principal, de golirea gospodăriilor şi hambarelor de produsele alimentare şi grâne ale populaţiei de către autorităţile sovietice. Procesul de colectare a cotelor de cereale de la populaţie s-a desfăşurat anevoios, iar cei care s-au opus au fost judecaţi şi deportaţi. Un nou val de deportări din Basarabia a avut loc în 1949. (Documentar Agerpres)

Foto: Comemorare a masacrului de la Fântâna Albă (Agerpres / Gina Ștefan)