G4Media.ro

82 de ani de la primul val al deportărilor din Basarabia: Maia…

Foto: Wikipedia

82 de ani de la primul val al deportărilor din Basarabia: Maia Sandu subliniază că tragedii similare se repetă astăzi în Ucraina

Deportările din Basarabia operate de regimul stalinist reprezintă o ‘rană a neamului nostru greu de vindecat’, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, marţi, când se împlinesc 82 de ani din momentul în care zeci de mii de basarabeni au fost duşi forţat în Siberia de către regimul sovietic din acea perioadă, subliniind că acest gen de ‘crime’ se repetă astăzi în Ucraina, care a fost atacată de Rusia în februarie 2022, relatează Ziarul Naţional şi Radio Chişinău, citate de Agerpres.

Într-un mesaj, Maia Sandu aminteşte că, în noaptea dintre 12 şi 13 iunie 1941, peste 6.000 de familii de moldoveni au trăit cel mai mare coşmar al vieţii lor, iar ‘trecutul în care bunicii sau părinţii noştri au fost duşi la muncă silnică sau au fost ucişi pentru ceea ce erau, şi nu pentru că ar fi comis ceva, ne doare şi azi’.

„În total, în jur de 20.000 de oameni – preoţi, primari, învăţători, întreprinzători de la sate şi oraşe – au fost ridicaţi sub ameninţarea puştii şi duşi în vagoane pentru vite în Siberia şi Kazahstan. Soţiile şi copiii au fost separaţi de soţii şi taţii lor, apă era insuficientă, iar drept hrană li se oferea de multe ori doar peşte sărat. Cei mai învăţaţi oameni, intelectualitatea ţării noastre, bunicii noştri plini de omenie, curaj şi dragoste de neam au devenit peste noapte ‘duşmani ai poporului’. Regimul stalinist se temea de oamenii gospodari care îşi apărau valorile neamului şi a călcat în picioare drepturile elementare ale omului şi demnitatea umană”, a evocat Maia Sandu primul val al deportărilor din cele trei înregistrate în spaţiul dintre Prut şi Nistru.

Ea îşi declară convingerea că ‘unicul mod de a le onora memoria este să ne opunem din răsputeri unor asemenea crime împotriva libertăţii şi dreptului la viaţă, care au revenit astăzi în Ucraina’.

‘Până recent, credeam că astfel de tragedii ţin de trecut. Cu toţii credeam că nu vom permite ca istoria să se repete şi familii întregi să fie ucise sau deportate din propriile case. Dar, de mai mult de un an, astfel de crime au loc în Ucraina, iar regimul de la Kremlin a atacat o naţiune liberă pentru simplul fapt că vrea să-şi decidă singură destinul’, a declarat Maia Sandu, referindu-se la invazia neprovocată, ilegală şi nejustificată a Rusiei în Ucraina.

‘Republica Moldova va continua să ajute vecinii noştri care fug din calea războiului. Noi vom continua să fim solidari cu Ucraina, pentru că această lecţie am moştenit-o de la bunicii noştri – credinţa, omenia şi dragostea de libertate sunt valorile noastre de căpătâi, prin care ne vom regăsi împreună, într-un viitor nu prea îndepărtat, în familia popoarelor civilizate ale Europei, în Uniunea Europeană’, subliniază Maia Sandu în mesajul său dedicat primului val al deportărilor din Basarabia.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. marii „patrioti” de la aur-de-la-rusi se multumesc cu rublele

  2. Asa se manifesta patriotismul adevărat, prin cuvinte simple, sincere și la momentul oportun. Aviz unora și altora care sunt cu patriotismul pe toate gardurile la orice ora. Bravo, Maia!

    Maia, Președinte!

  3. hitler si stalin erau mari aliati…hitleristii au fost infranti, urmasii stalinistilor i-au puiat pă putleristi…si le duc mai departe apucaturile… ‼️‼️‼️‼️‼️