G4Media.ro

Valeriu Gheorghiță: 89 de decese înregistrate în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID…

sursa foto: Captură video

Valeriu Gheorghiță: 89 de decese înregistrate în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID care fuseseră vaccinați. Rata mortalității la pacienții cu Covid care nu erau vaccinați este de 2,4%

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a spus miercuri seara la B1Tv, că  s-au înregistrat 89 de decese în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID care fuseseră vaccinaţi.  În rândul persoanelor cu Covid care nu erau vaccinate, rata mortalității este de  2,4%.

Valeriu Gheorghiţă a declarat că dintre cele 89 de persoane decedate, majoritatea erau vaccinate doar cu prima doză.

„(…) În rândul celor care au fost diagnosticaţi cu COVID şi nu erau vaccinaţi, rata de fatalitate a fost de 2,4%, practic mai mult de două persoane din o sută diagnosticate cu COVID au decedat, iar în cealaltă parte, uitându-ne la rata de fatalitate la persoanele care erau diagnosticate cu COVID şi fuseseră şi vaccinate, această rată de fatalitate este de 0,02%”, a adăugat Gheorghiță, citat de news.ro.

Alte date oferite de medicul Valeriu Gheorghiță:

  • De la debutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie şi până astăzi, au fost diagnosticate cu COVID-19 peste 299.000 de persoane, deci aproape 300.000 de persoane, cu o medie zilnică de circa 3.400 de cazuri de COVID-19.
  • Numărul de decese înregistrate în aceeaşi perioadă de timp, din aceste cazuri, a fost de circa 7.471, practic cu o medie zilnică de 85 de decese, de la debutul campaniei de vaccinare. Din toate aceste decese – 7.471, 89 sunt la persoane diagnosticate cu COVID şi care aveau în istoricul recent vaccinarea. Uitându-ne la aceste cazuri, 89 de decese, 77 erau persoane care aveau doar o singură doză primită, iar timpul de la prima doză până la diagnosticul de COVID era de 12 zile, deci, practic, diagnosticul a fost stabilit înainte de cele 14 zile în care încep să apară anticorpii, începe să apară răspunsul imun protector.
  • Celelalte 12 cazuri erau la persoane care aveau ambele doze primite, iar timpul mediu de la cea de-a doua doză şi până la diagnosticul de COVID era de 10 zile, practic, înainte ca beneficiile maximale de după vaccinare să apară”, a explicat Gheorghiţă.
  • Vârsta medie a persoanelor decedate era 72 de ani şi, de asemenea, toate aveau comorbidităţi.
  • În rândul celor care au fost diagnosticaţi cu COVID şi nu erau vaccinaţi, rata de fatalitate a fost de 2,4%, practic mai mult de două persoane din o sută diagnosticate cu COVID au decedat, iar în cealaltă parte, uitându-ne la rata de fatalitate la persoanele care erau diagnosticate cu COVID şi fuseseră şi vaccinate, această rată de fatalitate este de 0,02%, adică două persoane din 10.000.
  • Beneficiile vaccinării sunt indiscutabile. Din păcate, sigur, nu putem vorbi de o protecţie de 100%. Sunt cazuri şi au mai fost menţionate, circa 5% din populaţia oricărei ţări nu dezvoltă răspuns imun protector nici după boala naturală, nici după vaccinare”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.
  • Vaccinarea unei persoane aflate în perioada de incubaţie a virusului sau cu o infecţie asimptomatică nu influenţează evoluţia bolii.
  • Vaccinarea la o persoană care se află în perioada de incubaţie sau cu o infecţie asimptomatică la momentul în care este vaccinată nu influenţează în niciun fel evoluţia naturală a bolii şi nici conduita terapeutică. Practic, diagnosticul, tratamentul este similar şi evoluţia bolii este cea care este dictată mai degrabă de factorii de risc individuali ai pacientului: de vârstă, de bolile cronice asociate, de tipul tulpinii, mai nou vorbim de tulpina britanică care se pare că se asociază cu o creştere a agresivităţii şi cu o creştere a mortalităţii”.

Sursa foto: Captură video/Valeriu Gheorghita

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. M-am mai linistit. Toti suntem datori cu o moarte dar parca nu as vrea chiar acum. Daca nu mor de covid tot mai am ceva sanse sa mor dupa ce sunt vaccinat cu prima doza. Dar daca sunt mai incapatanat, care sunt sansele ca rapelul sa imi puna capacul?

    Suntem niste fuckin cifre in excelul lui Gheorghita.

  2. Vaccinatii pot muri de Covid si pot transmite virusul.
    Ma simt mai linistit.

    • De aceea tu nu trebuie să te vaccinezi.

    • E perfect ca vaccinatii transmit virusul,obtinem mai repede imunitatea de turma.Deci care vreti infectare fara spitalizare vaccinati-va ,restul virus la liber pentru toata lumea si vom scapa de epidemie.

    • Iata un exemplu concret de analfabetism functional: nici vorbitorul nu intelege ce spune, nici ascultatorul nu reuseste sa inteleaga.

  3. E nevoie ca 70% din populatie sa fie imunizata prin boala sau vaccin ca sa vedem pandemia redusa la focare izolate mai usor de gestionat. La noi probabil procentul celor care vor sa se vaccineze e pe la 40%,dar pana se vaccineaza astia se completeaza pana la 80% cu cei imunizati prin boala ,ce decesele de rigoare. Oricum ar fi daca nu apare vreun model 2021 de covid pana la toamna situatia va fi aproape buna.

  4. Totul este statistica! Cifre reci precum moartea!

  5. Deci acum suntem informati,2% au sanse sa moara de covid nevacinati,0.02 sa moara de covid vaccinati. Acum in functie de varsta si starea de sanatate putem face o alegere informata. La finalul anului aproape toti vom avea anticorpi printr-o metoda sau alta,oamenii sa revina spre o viata relativ normala,iar postacii sa gaseasca alt subiect pe baza caruia sa-si castige banii.

  6. Poti sa ai toate bolile din lume, daca ai murit si ai un test pozitiv ai murit de covid. In schimb, dacă ai murit după vaccin, nu exista niciodată o legătură de cauzalitate între vaccinare si deces. Erai oricum grav bolnav.

  7. Sper să nu dau apă la moară trolilor de pe g4, dar cred că în acest caz, dl. Gheorghiță face o eroare gravă de calcul.
    Rata de fatalitate in cazul celor vaccinați este tot numărul de decese împărțit la numărul de îmbolnăviri, nu între numărul de decese și numărul de vaccinați.
    Acum două zile, a fost un articol pe g4 in care se făcea public un număr de 1000 de îmbolnăviri dintre cei care au primit vaccinul.
    In acest caz,rata de fatalitate este de 89/1000, adică 8,9%!

  8. Poate creste nr de infectari odata cu vaccinarea dar 99% dintre infectati sunt nevaccinati,deci ce vrei tu sa insinuezi nu are logica.

  9. Diferenta de la 2,4% la 0,02% spune totul pana la urma.

  10. Ce nu spune nimeni este că doar 0.025% dintre cei bolnavi de covid mor statistic