G4Media.ro

96 de turiști, printre care și români, au fost amendați și plasați…

Foto: Pixabay.com

96 de turiști, printre care și români, au fost amendați și plasați în carantină într-o stațiune de schi din Austria / Poliția a efectuat raiduri în hoteluri, care ar trebui să fie închise

96 de turiști au fost amendați în timp ce se aflau în vacanță într-o stațiune de schi din Austria, pentru că au încălcat restricțiile, potrivit poliției, relatează BBC.

Într-un comunicat, poliția austriacă a declarat că este vorba de cetățeni britanici, danezi, suedezi, români, germani, australieni, irlandezi și polonezi, ei fiind verificați și amendați.

Turiștii au fost descoperiți în timpul raidurilor poliției la hotelurile din orașul St Anton am Arlberg din Tirol, efectuate în cursul zilei de vineri.

Teleschiurile sunt deschise în Austria, dar hotelurile sunt închise turiștilor, care trebuie să intre în carantină la sosirea în țară.

Potrivit BBC, turiștii s-ar fi folosit de anumite portițe legale, declarând adrese locale.

Comunicatul poliției susține că toți turiștii se află în prezent în carantină și au primit amenzi de până la 2.180 euro.

Foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...