G4Media.ro

97 de europarlamentari cer UE să pună embargo total pe importurile de…

sursa foto: Pixabay

97 de europarlamentari cer UE să pună embargo total pe importurile de gaz și petrol din Rusia. Siegfried Muresan: ”Sancțiunile luate până în prezent sunt insuficiente dacă nu tăiem conducta de bani către Rusia”

97 de europarlamentari, printre care și Siegfried Muresan (PPE), cer Uniunii Europene să impună un embargo total pe importurile de gaz și petrol din Rusia, potrivit unui comunicat. Măsura a fost respinsă până acum de țări precum Germania și Ungaria.

”Sancțiunile luate până în prezent sunt insuficiente dacă nu tăiem conducta de bani către Rusia. De aceea, am semnat o scrisoare deschisă, alături de alți 96 de membri ai Parlamentului European, în care cerem introducerea unui embargo total la importurile de gaz, petrol, dar și cărbune dinspre Federația Rusă până când Rusia va înceta războiul în Ucraina”, arată Mureșan.

Uniunea Europeană importă zilnic gaz și petrol din Federația Rusă de 600 de milioane de euro. Un tanc costă 1,5 – 3 milioane de euro, ceea ce înseamnă că regimul lui Putin poate cumpăra zilnic 200 – 400 de tancuri cu banii primiți pentru gaz și petrol de la UE, arată eurodeputatul român.

”Cererea noastră are la bază o rezoluție a Parlamentului European din aprilie 2021 care prevede clar ca UE să oprească importurile de gaz și petrol din Federația Rusă în momentul în care Rusia va ataca Ucraina. Au trecut două săptămâni de la începerea războiului și noi continuăm să plătim facturi de sute de milioane de euro către Rusia. Acest lucru trebuie să se oprească. Trebuie să introducem acest embargo, iar, în paralel, să începem deja diversificarea resurselor energetice și pregătirea stocurilor pentru iarna viitoare”, a mai spus Siegfried Mureșan. (sursa foto: Pixabay)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. parlamentarii din tarile care NU au nevoie de gazul rusesc cer tarilor care sufera de frig fara gaz rusesc sa …sufere de frig.

    nesimtirea chiar nu are limite pt unii

    • daca acele tari au productie proprie si totusi nu stiu sa o maximizeze, chiar ar merita sa sufere. romania are ditamai productia proprie si totusi preturi imense la gaze. sa multumim poticienilor.
      in egala masura unii pot suferi de frig, dar macar sunt vii. altii mor nevinovati. nu le cere nimeni sa renunte la gaze asa, de amorul artei. sau altfel ne trezim cu rusii peste noi. ce, crezi ca le place scutul ala in romania? CA UN OS IN GAT LE STA!

    • De cat sa sufere unii de frig, mai bine sa moara altii, nu? Chiar ca nesimitirea nu are deloc limite pentru unii, printre care cu siguranta ca se afla specimene ca dvs.

    • marius e sclavete rus.

    • Stai linistit ca va ramane la stadiul de vorbe goale.

    • baaaa dar de ce sa sufar eu de frig pt ca Rusia invadea ucraina sau pt ca China invadeaza taiwan, ce treaba am eu cu Taiwan???

      chiar ca e nesimtire sa ceri unor oameni sa sufere pt ca sufera si altii

      hai sa suferim toti ca o mare familie socialista

  2. Ar fi nasol pentru Rusia. La preturile gazului pe piata mondiala, doar UE ar putea sa isi permita cantitati mari. In afara clientului european, Rusia ar ramane cu marfa pe taraba, sau ar vinde-o doar la pret special pentru prieteni (fara profitul urias aferent).
    Eu sunt dispus sa renunt la gaz. Daca pretul se anunta a fi mare in urmatorii ani, nu se mai renteaza sa cumpar centrala termica pe gaz. Izolez casa si trec epe electric (panouri radiante) sau pe pompa de caldura. Costa mult, dar nu mai mult decat pretul actual la gaz. Si macar nu dau banii rusilor.

  3. Domnule parlamentar ppe, ne plătiți dumneavoastră facturile la energie? Ne plătiți dumneavoastră plinul de motorină? Ii ușor de vorbit când îți intră în salariu măricel in fiecare lună

    • Daca ati fi fost in locul alora care-si iau bombe, tot asa ati fi spus?

    • e cam penibil sa te plangi ca iti creste gazul si benzina cand altii mor nevinovati.
      cat la suta din bugetul tau se duce pe alea? ca sigur nu extrem de mult. deci poti sustine o crestere. sigur ca e neplacut, dar pt copiii de raman fara parinti o fi placut? incearca sa privesti situatia corect.
      niciunuia nu ne convine, dar nu e ceva permanent, sa nu disperam.

    • Daca ai pensie 1700 RON si iti vine factura la gaz 2000 /luna (in loc de max 500/ luna iarna trecuta) ce faci?
      Sunt foarte multi in situatia asta in tara.

    • imi vine greu sa cred ca tu la 1700 lei iti permiteai sa consumi de 500 gaz. si ce incalzesti de 500 lei? un palat? hai sa ne trezim. sunt foarte putini in tara in situatia asta. si mai e ceva: pretul crescut la gaz e de anul trecut, si intentionat rusia a facut asta, ca sa faca rost de bani pt raboi. cresterile din ultima luna sunt mici fata de tot ce a fost 1 an intreg, an in care nu era razboi.

    • nu stiu cum ajungi la 500 pe luna. e imens. mai scazi temperatura. nu trebuie sa stai in maneca scurta. iar gazele s-au scumpit rau DINAINTE sa fie razboi. deci…

    • Faptul ca iti vine greu sa crezi nu inseamna ca nu exista. Sunt o groaza.
      Sunt multi oameni in varsta care nu sunt risipitori si se scotesc la fiecare banut.

  4. Ce temperatura aveti in casa? Daca am face toti un efort ca in loc de 23-24 grade sa avem 19-20 grade probabil ca Rusia ar simti lovitura.

    • Ai copii mici, părinți bătrîni și bolnavi?
      Eu, cit am fost tinar( la tara) am stat fără foc în sobă. Acum stau la bloc, am 18 grade,dar e incomod, copilul tremura că nu vrea să pună un pulover in plus și nici nu vrea să facă economie cînd face dus

  5. Domnule Mureșan, dar pe Germania, pe Italia si pe Franta le-ati intrebat daca nu cumva sucomba economic fara mizeria de gaz rusesc?

  6. Deja sunt cozi imense la benzinarii, la zvonul ca de maine va fi 10 lei benzina.
    Suporta Siegfried diferenta?
    Ce usor e sa dai din gura cand ai tolba plina….
    Tot prostimea plateste pretul, nu am auzit miliardar ingrozit de preturi inca.