
BREAKING Elena Lasconi: I-am comunicat lui Marcel Ciolacu că aș fi dispusă să renunț la candidatură și să îl susținem pe Ilie Bolojan / Ciolacu e deschis dialogului și vom avea două zile la dispoziție să luăm o decizie înțeleaptă pentru România
Elena Lasconi a declarat joi, la finalul unei întâlniri cu Marcel Ciolacu, că ”i-am comunicat lui Marcel Ciolacu că aș fi dispusă să renunț la candidatură și să îl susținem pe Ilie Bolojan”. Ea a adăugat că ”în continuare Marcel Ciolacu îl susține pe Crin Antonescu, dar este deschis dialogului și vom avea două zile la dispoziție să luăm o decizie înțeleaptă pentru România”.
Ea și-a justificat susținerea pentru Bolojan prin cifrele din sondaje, care arată că ”Ilie Bolojan e în creștere”.
Ea a adăugat că ”Marcel Ciolacu mi-a spus că și-ar da demisia din postul de premier dacă noi l-am susține pe Crin Antonescu”, adăugând că ”e exclus ca noi să susținem un candidat care în ultimii zece ani nu a muncit deloc”.
Declarațiile Elenei Lasconi la finalul întâlnirii cu Marcel Ciolacu:
I-am comunicat că pentru binele României, pentru a fi siguri că avem un președinte proeuropean care are șanse să câștige turul 2, aș fi dispusă să renunț la candidatură și să îl susținem pe Ilie Bolojan. Am încredere în el și cred că sunt primul politician care a spus că l-ar nominaliza ca premier
În continuare, Marcel Ciolacu îl susține pe Crin, dar este deschis dialogului în continuare și vom avea două zile la dispoziție să luăm o decizie înțeleaptă pentru România.
Suntem într-un moment în care ar trebui să ne scuturăm de orgolii. Sunt două zile în care ar trebui să dialogăm. Mă bucur că am simțit deschidere
Pe de altă parte, Marcel Ciolacu mi-a spus că și-ar da demisia din postul de premier dacă noi l-am susține pe Crin Antonescu. Dar eu l-am întrebat dacă vreun român l-ar vota pe unc andidat care nu a avut job în ultimii zece ani
Fac apel la înțelepciunea dlui Ciolacu, Bolojan, Kelemen Hunor și haideți să luăm o decizie înțeleaptă
E exclus ca noi să susținem un candidat care în ultimii zece ani nu a muncit deloc
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii