
12 jandarmi au fost loviți la protestul violent pro-Călin Georgescu. Procurorii au identificat opt suspecți
12 jandarmi au fost loviți la protestul violent pro-Călin Georgescu de duminică seară, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Procurorii au identificat opt suspecți în acest dosar.
Comunicatul integral:
Ca urmare a interesului manifestat de mass-media în legătură cu stadiul procedurilor judiciare privind incidentele violente petrecute cu ocazia protestului din Centrul vechi, din noaptea de 9-10 martie 2025, Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
În data de 9 martie 2025, Jandarmeria Română a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de ultraj, constând în lovirea unui jandarm din dispozitivul de ordine cu o piatră în cap, de către o persoană din mulțime.
Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a început urmărirea penală cu privire la o infracțiune de ultraj.
Ulterior, urmărirea penală a fost extinsă cu privire la 12 infracțiuni de ultraj, constând în agresarea, în aceleași împrejurări, a altor 12 jandarmi, loviți cu obiecte contondente aruncate din mulțime în dispozitivul de ordine.
Totodată, s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și distrugere. S-a avut în vedere că, pe prin agresiunile exercitate asupra jandarmilor și prin incendierea unor bunuri, prin distrugerile provocate societăților comerciale din zonă, pavajului și mobilierului stradal, dar și a unui autovehicul aparținând unei televiziuni, au fost tulburate ordinea și liniștea publică.
Organele de urmărire penală au audiat în calitate de persoane vătămate 9 jandarmi, dintre care 7 au fost examinați și medico-legal la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”. Două dintre persoanele vătămate au necesitat spitalizare.
Au fost identificate 8 persoane dintre cele cu privire la care există indicii că au exercitat acțiunile violente descrise mai sus, urmând ca mijloacele de probă ce vor fi administrate să clarifice contribuția acestora.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu sprijinul DGPMB – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Grupuri Infracționale Violente și Jandarmeriei Române, efectuează cercetări în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor ce au săvârșit infracțiunile arătate mai sus.
Precizăm că urmărirea penală se efectuează cu privire la fapte, până în acest moment nefiind aduse acuzații unor persoane.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii