Stroe (PNL): USR sabotează procesul de aderare / Viziteu (USR): Suntem noi credibili că nu mai avem probleme de corupţie cu un ministru de Interne cu atâtea probleme?
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe acuză USR că sabotează procesul de aderare a României la Schengen minţind şi dezinformând, după ce în spaţiul public a apărut un punctaj pentru comunicarea publică USR care includea teme precum ”un ministru de interne corupt pune în pericol acest obiectiv fundamental al ţării”, ”Bode trebuie demis urgent”, ”dacă cumva ratăm acest obiectiv este numai din cauza lui Iohannis şi a clicii lui”, transmite News.ro
În replică, reprezentantul USR Lucian Viziteu nu a contestat informaţiile apărute în presă şi a întrebat ce este neadevărat din ce scria în acel document. ”Suntem noi credibili că putem asigura graniţele, că nu mai avem probleme de corupţie cu un ministru de Interne cu atâtea probleme?”, a adăugat Viziteu.
Conform puntajului difuzat joi în presă, mesajele pe care ar urma să le transmită membrii USR sunt: ”USR susţine fără rezerve aderarea României la Schengen; România şi românii merită să fie în Schengen; un ministru de interne corupt pune în pericol acest obiectiv fundamental al ţării; de aceea Bode trebuie demis urgent; ne trebuie un ministru de Interne CREDIBIL şi INTEGRU ca să nu ratăm Schengen; dacă cumva ratăm acest obiectiv, este numai din cauza lui Iohannis şi a clicii lui; NU fugiţi pe fente cu olandezii sunt de vină, sunt nasol, etc. Dacă se insistă f mult, de reamintit că partidul care se opune este din EPP (grupul popularilor în care e PNL); întoarceţi discuţia la Bode, BMW-uri, corupţie şi necesitatea să plece, orice altceva aţi fi întrebaţi (de ex. “Î: Dar e nevoie de un armistiţiu, credeţi că trebuie pace politică? R: E nevoie să nu mai avem un ministru de Interne corupt care cumpără maşini cu dedicaţie. Ne face enorm de mult rău ca ţară, riscăm să ratăm Schengen din cauza sa.”)”.
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe: Cu bună ştiinţă acest partid, în momentul de faţă, sabotează procesul de aderare a României la Schengen minţind şi dezinformând
Comentând aceste mesaje, purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat joi seară, la România TV, că ”cei de la USR sunt agresivi şi sunt iraţionali, iar interesul lor în această perioadă este unul pur politic”.
”Nu îi interesează absolut deloc interesul public al României de a intra în spaţiul Schengen, ci să crească electoral. Cu bună ştiinţă acest partid în momentul de faţă sabotează procesul de aderare a României la Schengen minţind şi dezinformând. Ei până acum s-au făcut de râs în toate demersurile pe care le-au avut, demersuri politice ieftine de altfel, cu minciuni, care au fost demontate pe rând, au căzut ca piesele de domino. Dar cel mai important lucru în momentul de faţă este acest comportament nociv şi acest comportament iraţional care, să ştiţi, nu diferă foarte mult de extremismul manifestat şi la noi în ţară şi în alte state europene. Acum este lesne de înţeles de ce s-a activat tocmai acum domnul Drulă, pentru că în condiţiile în care acţiunea sa politică ar avea succes şi România nu va intra în Schengen, va avea pe cine să dea vina”, a afirmat Stroe.
El a susţinut că, lansate în spaţiul public, ”amplificate de o anumită parte a presei şi transmise oficialilor internaţionali”, aceste mesaje generează unele semne de întrebare.
Ionuţ Stroe a declarat că ”Ministerul de Interne, ani şi ani de zile, a depus eforturi uriaşe să asigure graniţele, să le securizeze, să implementeze tot ceea ce înseamnă standard Schengen”.
”La nivel diplomatic România face eforturi de ani de zile în a încerca să explice şi, mai mult decât atât, să obţină suportul statelor membre pentru aderarea în spaţiul Schengen, şi iată, vine un… acest… un mic partid gălăgios, zgomotos, minţind şi dezinformând pentru a-şi satisface interesul politic, şi lansează fel de fel de teme false. Cam ăsta este contextul”, a argumentat el.
Reprezentantul USR, primarul Bacăului Lucian Viziteu, nu a contestat veridicitatea informaţiilor apărute în presă şi chiar a întărit ideile cuprinse în punctaj, întrebând retoric care dintre acestea sunt greşite.
”În primul rând, faptul că un punctaj al partidului apărut în public arată din nou cât de transparenţi sunteţi. Chiar aş vrea să ştiu ce este neadevărat din ce scria în acel punctaj? Până chiar partenerul PNL-ului de guvernare, domnul Ciolacu, a cerut Curtea de Conturi să investigheze achiziţia de BMW-uri. De ce domnul Bode, de exemplu, nu cere decontarea…”, a afirmat Viziteu.
El a susţinut că ”suntem într-o situaţie în care ministrul de Interne, care coordonează toată paza graniţelor, un element esenţial pentru Schengen, este acuzat o dată de plagiat şi o dată cu o gravă problemă a unei achiziţii publice, care a luat amploare”.
”Noi de la USR asta am spus: Suntem noi credibili că putem asigura graniţele, că nu mai avem probleme de corupţie cu un ministru de Interne cu atâtea probleme, care se ascunde? Iar partidul care îl susţine acolo spune că noi am genera o problemă când pur şi simplu spunem faptele, acestea-s faptele. Să ne reamintim că a mai fost un ministru, tot la PNL, care a demisionat în urma acuzaţiilor similare de plagiat. Asta este realitatea. Dacă unii consideră că este agresivitate că o spunem în spaţiul public, îmi pare rău, noi vom continua”, a subliniat primarul USR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
33 comentarii