G4Media.ro

Universitatea Babeș-Bolyai anunță că a inițiat “intern” procedurile de analiză privind teza…

Sursa foto: Facebook UBB

Universitatea Babeș-Bolyai anunță că a inițiat “intern” procedurile de analiză privind teza de doctorat a ministrului Bode / Deciziile CNATDCU “transcend deciziile oricăror instanțe din universități”, spune instituția clujeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca declară, printr-un comunicat de presă emis luni, că a verificările pe care le face în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, despre care Edupedu.ro a scris aici, sunt un demers intern. UBB notează, totodată, că “instituția națională responsabilă de analiza suspiciunilor etice asupra tezelor de doctorat este CNATDCU, ale cărei decizii transcend deciziile oricăror instanțe din universități.”

Anterior, rectorul Daniel David spusese pentru Edupedu.ro că “mă aștept ca săptămâna aceasta să fie încheiată” o procedură prin care experții din cadrul Universității Babeș-Bolyai să se pronunțe dacă ministrul de Interne, Lucian Bode, a plagiat sau nu în teza sa de doctorat. Potrivit rectorului, verificările au fost cerute de către coordonatorul de doctorat al lui Lucian Bode, Adrian Ivan, și se desfășoară printr-o procedură stabilită inițial pentru verificarea tezelor de doctorat mai vechi.

  • Declarațiile rectorului UBB vin în condițiile în care USR, partid de opoziție ai cărui membri au transcris în ultima perioadă teza de doctorat a ministrului Bode, a susținut luni că acesta a tradus și copia cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia.

Comunicatul UBB:

“Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat notă de discuțiile din spațiul public legate de teza de doctorat a domnului ministru Lucian Bode.

În numele rigorii academice și al transparenței, facem următoarele precizări:

(1)   La solicitarea conducătorului de doctorat, prof. univ. dr. Adrian Ivan, am extins procedura de analiză a tezelor din perioada 1990-2016 și la această teză din anul 2018. Deși procedura internă a fost demarată ca urmare a solicitării ministerului pentru tezele din 1990-2016, nu există restricții de a o extinde și la teze publicate înainte de 1990 sau după 2016. (…)

Citește articolul complet pe Edupedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Cand o analiza a dosarului cu care pseudopsihologul David, care a dus de rapa universitatea, s-a vopsit profesor?

  2. Daca nu faceau azi public cei de la USR plagiatul lui Bode nu mai analiza asa rapid Universitatea Babeș-Bolyai teza asta! 🙂
    Teza ramanea „ingropata” mult si bine!

  3. Vai, cum cinstitii ardeleni se dedau la asa fapte? Credeam ca doar miticii pot face asa ceva!