G4Media.ro

RECHIZITORIU Mai mulți martori susțin că Sebastian Ghiță colecta șpăgi pentru campaniile…

Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

RECHIZITORIU Mai mulți martori susțin că Sebastian Ghiță colecta șpăgi pentru campaniile electorale ale PSD și ale lui Victor Ponta / Cum a scăpat Irina Socol de la Siveco de dosar / INTERCEPTĂRI Ce discutau în șoaptă Socol și Ghiță despre procurori și despre ministrul Cristian Ghinea

Cel puțin 5 martori, unii dintre ei cu identitate protejată, susțin că fostul deputat PSD Sebastian Ghiță căpușa contractele IT de stat și colecta șpăgi pentru campaniile PSD și ale fostului lider al partidului, Victor Ponta, se arată în rechizitoriul prin care fugarul Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată pentru trafic de influență și instigare la fals.

Este vorba în primul rând de Irina Socol de la Siveco. Ea și compania IT pe care o reprezenta au fost cercetați pentru fals în înscrisuri, însă până la urmă procurorii au clasat acuzațiile pentru că a claborat cu anchetatorii. Procurorii i-au monitorizat comunicațiile și au avut autorizație de pătrundere în sediul Siveco ”pentru a activa şi dezactiva mijloacele tehnice (…) folosite pentru executarea măsurilor de supraveghere”.

Irina Socol a fost audiată inițial cu identitatea protejată de Lucică Nănău, însă până la urmă procurorii i-au dezvăluit identitatea reală. Ea susține că Sebastian Ghiță a solicitat taxă de protecție companiei Siveco astfel încât firma să poată încheia și derula contracte IT cu statul în condiții bune. Socol susține că Ghiță ar fi cerut banii pentru campaniile PSD din 2012 și 2014. Sumele ar fi fost plătite prin intermediul unor contracte de servicii fictive încheiate cu Siveco.

”În anul 2011, Casa de Asigurări de Sănătate lansează alte trei licitații: Prescripția Electronică, Dosarul Electronic și Cardul de Sănătate.

HP și S.C. Siveco România S.A., ca și subcontractor, câștigă în ianuarie 2012 proiectul Prescripția Electronică, iar HP cu Novensys, proiectul Cardul de Sănătate, în aprilie 2012, S.C. Siveco România S.A. fiind subcontractor.

Domnul Victor Ponta devine prim ministru în mai 2012, iar domnul Ghiță susține că S.C. Siveco România S.A. nu va mai avea nicio problemă dacă va plăti sumele pe care le solicită de data aceasta, deci Ghiță Sebastian vine din nou la S.C. Siveco România S.A. și pretinde un alt milion de euro, insistând de data aceasta pe rapiditatea plății.

Din câte cunosc, acești bani îi erau necesari pentru alegerile din acel an, și anume pentru susținerea campaniei PSD. Din această sumă, îmi amintesc că a fost achitată suma de 450.000 euro pe care, din ce-am auzit, a spus că o va folosi pentru susținerea campaniei lui Victor Ponta (…)

În anul 2014, Casa de Asigurări de Sănătate anunță că va mai lansa două proiecte la sfârșitul anului, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, domnul Ghiță Sebastian cere directorilor S.C. Siveco România S.A. o altă sumă de 1.000.000 euro, susținând că are nevoie pentru susținerea lui Victor Ponta. Din această sumă, pretinsă de domnul Ghiță Sebastian și acceptată de reprezentanții S.C. Siveco România S.A., aceștia au plătit suma de 600.000 euro”, a declarat Irina Socol la DNA.

Pentru a-și folosi influența pe lângă Victor Ponta, Sebastian Ghiță a pretins ca SIVECO să platească suma de 1.000.000 Euro către firma Asesoft.

În urma mai multor discuții, SIVECO a plătit suma de aproximativ 450.000 Euro către Asesoft, în urma unor comenzi și servicii fictive, care în realitate nu au fost efectuate de către firma Asesoft, și au fost efectuate de salariații SIVECO. Menționez, de asemenea, că domnul Sebastian Ghiță a impus ca întreaga sumă de 450.000 de euro să fie platită înainte de luna noiembrie 2012, pretextând că trebuie să acopere și cheltuielile pentru campania pentru alegeri parlamentare, din decembrie 2012, a mai susținut Socol.

Ce probe a prezentat Irina Socol. Ea a venit cu – ceea ce a susținut – că ar fi probe în sprijinul afirmațiilor sale. Spre exemplu, contracte între Siveco și firma Politic Blueprint SRL reprezentată de Dan Sultănescu, consilierul lui Victor Ponta, pentru realizarea unor studii de piață și evaluări ale activității premierului Victor Ponta și președintelui Traian Băsescu, fără legătură cu activitatea Siveco.

S.C. Politic Blueprint S.R.L., reprezentată de Sultănescu Daniel Nicolae (administrator și al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală), a fost societatea implicată în campaniile electorale ale lui Victor Viorel Ponta și Partidul Social Democrat, existând între acest partid și societatea respectivă o relație contractuală de aproximativ 5 ani, în acest sens, Sultănescu Daniel Nicolae fiind consilierul politic și pe probleme de comunicare personal al lui Victor Viorel Ponta”, notează procurorii.

Irina Socol a susținut că Siveco nu avea nevoie de aceste studii ”care erau realizate pentru a plăti mascat sume de bani folosite în campaniile electorale din perioada 2009 – 2014.

Pe aceste servicii, SC SIVECO ROMANIA SA a plătit SC POLITIC BLUEPRINT SRL aproximativ suma de 200.000 euro, în baza unor contracte de prestări servicii nr. 2008 din 02.03.2009, 64 din 01.07.2013 și actul adițional nr. 1 din 30.12.2013”, a arătat ea.

Afirmațiile Irinei Socol sunt confirmate de 3 martori, dintre care 2 cu identitate protejată. Spre exemplu, martorul cu identitate reală Aurora Ecaterina Crusti, vicepreședinte comercial adjunct Siveco România în perioada 1993 – 2015, le-a declarat procurorilor la data de 11 mai 2016:

Din discuțiile interne în cadrul S.C. Siveco România S.A., discuții care au fost purtate atât cu directorul general – doamna Irina Socol, cât și cu alți angajați, am aflat că Ghiță Sebastian Aurelian a solicitat remiterea unor sume de bani, cu titlu de mită, pentru ca S.C. Siveco România S.A. să-I fie atribuite câteva contracte din domeniul IT, de către unele autorități publice centrale și locale. De asemenea, o parte din aceste mite au fost solicitate în numele PSD, susținând că le va folosi pentru interesele partidului din care făcea parte.”

Un alt martor cu identitate protejată, Filip Costea, le-a declarat procurorilor:

”În perioada în care devenise clar că UTI va câștiga, în mod direct și personal am asistat la o discuție care a avut loc între Urdăreanu Tiberiu și Ghiță Sebastian Aurelian, în care acesta a afirmat că există două variante: să se anuleze proiectul și să se refacă ulterior licitația (autoritatea contractantă având dreptul de a anula în orice moment procedura, chiar și în perioada dintre adjudecare și semnarea contractului), sau să se semneze contractul cu UTI, condiționat, însă, de plata de către UTI a unor servicii Active, inițial de 2 milioane Euro. Justificarea lui Sebastian Ghiță a fost că această sumă de bani este necesară pentru strângerea de fonduri pentru Campania electorală prezidențială care urma să aiba loc în anul 2014, pentru susținerea candidatului propus de Partidul Social Democrat.”

De ce au primit clasare Irina Socol și Siveco.Acțiunea penală nu poate fi exercitată întrucât subzistă cauza de împiedicare a punerii în mișcare și exercitării acțiunii penale (…), existând cauza de neimputabilitate (…), respectiv constrângerea morală.

Având în vedere ascendentul deținut de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian în calitate de deputat în Parlamentul României și având legături de prietenie cu demnitari ai statului român, prim ministru Ponta Victor Viorel, miniștrii, șefi ai unor instituții și autorități publice, acțiunea acestuia de a pretinde primirea unor sume de bani fără existența unor contraprestații (servicii IT) prin întocmirea unor documente justificative care atestau date nereale (comenzi de prestări servicii IT), procese verbale de recepție și procese verbale de acceptanță, erau de natură de a provoca inculpatei Socol Irina o temere gravă cu privire la posibilitatea încheierii de SC SIVECO România SA a unor contracte de prestări servicii IT cu instituții ale statului român sau derularea contractelor deja încheiate, dacă nu ar fi acceptat pretențiile inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian (…)

La aprecierea vinovăției inculpatei, se va avea în vedere și atitudinea acesteia ulterior săvârșirii infracțiunii, aceasta denunțând faptele de corupție săvârșite de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian și furnizând probe pentru dovedirea acestora”, au explicat procurorii de ce au clasat acuzațiile aduse Irinei Socol și companiei Siveco.

Dosar disjuns. Procurorii trebuie să verifice dacă influența lui Sebastian Ghiță asupra lui Victor Ponta a fost reală și dacă fostul premier a avut cunoștiină sau a fost implicat în vreun fel în activitățile fostului deputat. Prin urmare, au disjuns două presupuse fapte de trafic de influență și una de spălare de bani care vor fi investigate în cadrul unui dosar separat.

Ce discutau Ghiță și Socol în interceptări. ”În convorbirea purtată la data de 24.08.2016, de inculpații GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN și SOCOL IRINA, între orele 17:17-18:22, redată în procesul-verbal din data de 01.09.2016 (vol. 2, filele 7-13), aceștia fac speculații, pe un ton scăzut, în mare parte în șoaptă, asupra probelor pe care organele de urmărire penală le au la dispoziție, a persoanelor care cunosc aspecte relevente și ar putea să-i deconspire, în dosarele în care sunt implicați: (…)

Ghiță Aurelian: Au de doi ani de zile, toate informațiile de care au nevoie, în sensul în care alea sunt informațiile, dă-le (neinteligibil)

Socol Irina: Și ăsta, Negulescu că (neinteligibil)

Ghiță Aurelian: Zi-i: bă, boule, n-am ieșit de acolo? Du-te dracu de aici!

Socol Irina: (vorbește în șoaptă)

Ghiță Aurelian: Tocmai că n-au nimic…

Socol Irina: (vorbește în șoaptă)

Ghiță Aurelian: Da! Da! Așa e (râde)

Socol Irina: (vorbește în șoaptă)

Ghiță Aurelian: Ți-ai făcut cruce, nu?

Socol Irina: (vorbește în șoaptă)

Ghiță Aurelian: (vorbește în șoaptă) am trei avocați, tre” să dau 18 milioane…(neinteligibil)

Socol Irina: (vorbește în șoaptă)

Ghiță Aurelian: Da real, real/ Ăsta/

Socol Irina: (vorbește în șoaptă)

Ghiță Aurelian: Serios?

Socol Irina: Da. (neinteligibil) (vorbește în șoaptă)

Ghiță Aurelian: Da! Îhî!

Socol Irina: (vorbește în șoaptă)

Ghiță Aurelian: Asta e întrebarea? Cum îl probăm? Ete-l și pe bulă ăsta, fir-ai al dracu să fii!!

Socol Irina: (vorbește în șoaptă) inutil

Ghiță Aurelian: Aici? Ești sigură?

Socol Irina: (vorbește în șoaptă)

Ghiță Aurelian: (vorbește în șoaptă) (…)

(…) Ghiță Aurelian: Ce treabă are Asesoftu cu astea? Tu n-ai zis băi nene tu mi-ai făcut un rău, tu ai impresia că ești băiat isteț...poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu dracu!!!”, se arată în rechizitoriu.

Într-o altă interceptare din 29 septembrie 2016, Irina Socol discuta cu Cristian Anastasescu de la Asesoft, fostul cumnat al lui Sebastian Ghiță, despre ministrul din acea vreme al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

Anastasescu Cristian: Păi stai că te întreb eu: tu ce crezi că se va întâmpla la alegeri?

Socol Irina: Eu cred că Cioloș va rămâne premier. Și singura mea speranță este să pună totuși niște miniștri mai (neinteligibil)…adică niște miniștri mai…Eu cred că el va rămâne premier indiferent cine iese! Că va fi ok. E PNL 25%.

Anastasescu Cristian: Păi da, dar a zis Iohannis azi să se hotărască la ce partid se duce, că nu mai merge așa.

Socol Irina: Să nu se ducă la niciun partid! N-o să se ducă la niciun partid. O să fie tot premier. Dar dacă…neinteligibil

Anastasescu Cristian: Da, dar nu mai pune tehnocrați!

Socol Irina: Da, nu mai pune! Dar dacă îl lasă pe Ghinea, pe…

Anastasescu Cristian: Nu vezi că-i zăpăcesc pe toți? L-a prins și pe Blaga acum, și pe ăia! Îi trosnesc pe toți, probabil c-o să vină un curent d-ăsta dă PSD-PNL, fără opoziție. Sigur, zice SEBI.

Socol Irina: Mă, da măcar să facă! C”ăsta, GHINEA…Păi, eu zic, OK! Nu mai ia șpagă, nu mai face nimic, el e călare pe cal alb! Ghinea n-a luat în viața lui șpagă! Foarte bine! Noi toți suntem mânjiți, corupți, proști. Mă, dar ai proiecte de un miliard pe IT? Ai 600 milioane pe agenda digitală și mai ai pe POCU, mai POCA…! Aproape dublu la un miliard. Unde, unde-s proiectele. (…)

(…) Socol Irina: Hai mă, că el e călare pe cal alb! Că în viața lui n-a luat mită! Dă niște declarații, de parcă el e…Da? Că mie mi-e greu să cred că el nu…A apărut la un moment dat, că nu știu ce ONG-uri cu finanțare cu…da. Nici nu mă interesează. Pe mine mă interesează că nu-s proiecte!(…)

(…) Anastasescu Cristian: La UTI nu prea ai control…neinteligibil...dar cu configurația asta tehnocrată nu poți să faci nimic. Zici că sunt englezi. Șapte, opt, dar le-a subordonat. Trebuie să bagi și pensiile, și șomajul și DNA și…neinteligibil…sociale și…morții lor, ce mai sunt pe acolo. (…)”, se arată în rechizitoriu.

În octombrie 2016, Ghinea a sesizat DNA în legătură cu două proiecte IT finanțate din fonduri europene despre care susținea că ar fi fost implementate prin raportări false.

Context. Fostul deputat Sebastian Ghiță, fugit în Serbia, a fost trimis în judecată în absență în dosarul ”Taxă pentru obţinerea de contracte IT” pe 17 octombrie 2022. Ghiță este acuzat că ar fi vămuit contractele IT acordate de stat. Potrivit procurorilor, nu ar fi fost contract IT de stat care să poată fi ajudecat de vreo companie fără să îi fi dat un comision lui Ghiță. Între 2010 şi 2014, Ghiţă ar fi strâns mită de aproape 30 de milioane de lei.

Fostul deputat PSD mai este judecat într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Prahova, alături de fostul primar PSD din Ploieşti, Iulian Bădescu, căruia i-ar fi dat mită o vilă ca să acorde o finanţare nerambursabilă de 1,5 milioane de lei către echipa de baschet Asesoft Ploieşti, controlată de fostul deputat.

Ghiță mai are 2 dosare în faza de anchetă la DNA. E vorba de cazurile ”Ponta-Blair” și ”Hidro Prahova”. Ghiță a scăpat de dosarul cu procurorii şi poliţiştii din Prahova. În primă instanță a fost achitat, DNA a făcut apel, iar fosta Secție specială a retras apelul.

La finalul anului 206, când i-a expirat mandatul de parlamentar și, implicit, imunitatea parlamentară, Sebastian Ghiță a fugit din țară, direct de la o recepție a SRI, și s-a stabilit în Serbia. Autoritățile juridiciare din țara vecină au respins cererea părții române de extrădare a lui Ghiță.

În septembrie acest an, Curtea de Apel București a anulat dosarul firmelor din imperiul lui Sebastian Ghiță, cu prejudiciu de 100 de milioane de lei, și a restituit cazul la DNA. Companiile IT Asesoft şi Teamnet Internaţional, fondate de Sebastian Ghiţă, fratele acestuia, Alex Ghiță, fostul cumnat Cristian Anastasescu, dar şi alţi interpuşi, erau trimise în judecată de DNA din octombre 2019 pentru o presupusă evaziune fiscală de 100 de milioane de lei.

Notă: Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR. 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

40 comentarii

  1. Spionul rus Ghiță, protejat acum de regimul pro-rus de la Belgrad aduna șpăgi pentru partidul înființată de spionul KGB Ion Iliescu! Câta surpriza! Surpriza este că acesti fesebisti care ne conduc, cer cu voce tunătoare să fie primiți in Schengen! 😀

    • ASA CA SI-AU DAT LEGEA CU SUBVENTIA PENTRU PARTID…

    • Romania i-a expulzat pe toți cei 10 spioni rusi 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

    • So so true!

    • De ce au tergiversat pana acum procurorii acest dosar ?
      Au asteptat sa se apropie termenul de prescriptie ?
      Le-a fost frica de Sectia Speciala sau de Inspectia Judiciara, ca, la comanda lui Guita, le va inscena ceva si ii va exclude din magistratura ?
      Cu o asemenea justitie, aflata in solda mafiei psd si pnl, vrem sa intram in Schengen ?

  2. ce frumos,sebi le zicea deja de iubirea psd-pnl,care s-a si intimplat,curat servicii…restu’ ponta hotul psd hotii,doar fraierii nu stiu s-au nu pricep

  3. Firmele lui Sebastian Ghiță și ale Irinei Socol au fost firme sub protecția … anonimatului serviciilor secrete. În momentul în care cei doi „s-au defectat” în sensul că au refuzat să mai împartă profiturile în conformitate cu lista serviciilor, toată șandramaua s-a năruit cu ajutorul „câmpului tactic” ( procurori și judecători aleși „pe sprânceană” ).

  4. @Susufler. Ti am spus de Belgrad, nu m ai crezut…

  5. Bai frate ma ingrozesc. Ce mafie e la voi in Romania ! La noi in Rusia suntem doar unul . Eu. Deci in procente iesim cu mai putina mafie ca la voi.

  6. Ăştia sunt marii James Bonzi cu Interesul Naţional în gură şi în creieri şi în suflet – nişte bişniţari şpăgari ordinari la drumul mare!

  7. Ăsta e bă USL, mafioți de stat cu gândul numai la ciordeli…

  8. „[…] dar cu configurația asta tehnocrată nu poți să faci nimic. Zici că sunt englezi.”. Eugene, unde esti tata sa ne explici despre „guvernul 0” si „spiralele” lui Ciolos?

    Acum cred ca putem intelege cu totii de ce au fost tunurile pe guvernul tehnocrat si mai apoi pe USR.

    • Eugen e la mitingul bugetarilor. Spera sa mai primeasca niste zoaie de la sefii lui, saru’ mana!, ca sigur o sa-i voteze si la viitoarele alegeri.

    • Nici nu era greu sa-ti dai seama ca praduitorii USL au asmutit „presa” sa-i sfasie pe USR-isti. aia de la Latrina luau foc numai ce auzeau numele lui Ciolos. A fost cel mai balacarit politician de catre latrinari. Si-acum e la fel cand vine vorba de el. E simplu: cel pe care-l huleste Latrina cel mai mult, in mod sigur e de partea corecta a lucrurilor. Despre Iohannis- e presedintele lor! din pacate, e si al romanilor.

  9. Sa va uitati la RomaniaTV in continuare , ca va spala pe creier si va spun ca vaccinurile contin viermi.
    Intre timp Sebastian Ghita doarme pe miliarde

    • Eu tot mă uit, că îmi place că e cu scandal. Și votez tot cu Ghiță că îmi plac hotii. Că și noi toți suntem la fel.

  10. Ce surpriza parandarat pt faina si ulei…macar aia de la pdl le dadeau si galeti

  11. Fascinanta Romanie construita de mafia PSD !

  12. Adauga-i si pe hAuristii patrihoti care sunt doar aripa pesedista

  13. Cei bravi patrioti in pad ul asta, ca si in hAur sau Pnl .. 🤮 parca vad ca tot j e g ul pesede ia 40%🤯

  14. Dovezi !? Sau dat din gura ca psd pnl hAur 🤢

  15. Dovezi !? Sau dat din gura ca psd pnl hAur …

  16. Acesta este mediul in care respira trăiește și prosperă așa zisii oameni de afaceri și politicieni români . Încă o dată grupările infracționale organizate ale partidelor politice , fac ( fărăde) legea in Romania . Iar când vine vorba de pensionarii care au cotizat zeci de ani și au pensii de nimic , tac . Mâlc . Iar când vine vorba de salariile mediului privat politicienii ignoră cu bună știință , aducandu-si aminte numai de pensiile lor și cele speciale .
    Oricât ai fi de orb și de susținător al celei mai toxice și corupte cualitii, tot ai mai înceta să-i susții și să-i promovezi . Și totuși intenția de vot este de peste 90 % din intențiile de vot pentru USL 2 și Udmr.
    Masochism tipic romanesc . Sau poate educație comunistă impregnata adânc în memoria unui popor cu mămăliga in fata . Nu în farfurie !

  17. cum au reusit infractorii sa fuga din tara ? cum au reusit sa-si care ,,bagajele,, si banutii 🙂 cine i-a ajutat ? 🙂 De ce fugarii reusesc sa-si cumpere dreptatea la sediul chelneritei ? de ce politrucii trimit rapoarte false la institutiile UE ?

  18. @ Flav – Sa mori tu pana maine dimineata postacule?

  19. USR e de vina . Clar !

  20. Scarbav,
    Tu confunzi firmulitele independente care iau proiectele mult sub-bugetate
    de pe care ieși in pierdere,
    cu faptul ca 80% din contractele cu statul pe fonduri europene sunt atribuite cor.upților voștri! Acelea sunt proiectele medii-mari de pe care faci profit si unde ei., intermediarii cor.upti, își păstrează o rata de profit de +50% fără sa facă nimic!

  21. Domnule Costache, va rog sa publicati comentariile detaliate.

    • Domnule Costache, publicati comentariile, va rog! Haideti sa nu mai apărăm celălalt tip de cor.upție!

      Este relevant si dovedibil cu date statistice ce am scris in cele 2 comentarii lungi.

      Vedeți ca si acum sunt trimiși in judecată multi si fără sa fi dat șpagă (adică sa fie mita la mijloc), pentru simplul fapt ca au creat un folos necuvenit semnificativ unei alte persoane privilegiate ilegal, in paralel cu discriminarea nesimtita a altora mai merituoși! Nu mai apărați acel “tip” de cor.upție!

      Discriminarea si excluderea unor oameni merituoși in paralel cu privilegierea ilegală a unor nemerituoși si cor.upti- sunt de fapt fundațiile pe baza cărora care se clădește un sistem cor.upt!

  22. Cum adică martorul denunțător :”vorbește în șoaptă”? Chiar nu se prinde nimeni? Sunt sigur că Ghiță a fost un escroc și un șantajist. Din experiență. Dar chiar ne i-au de proști cu transcrierea asta? „Vorbește în șoaptă”😂

  23. VOTATI PSDNLUDMR … singurii care pot livra astfel de materiale :))))

  24. Nici in interceptari USR-ul nu ia spaga. Nu e de mirare de ce romanilor le pute. Romanii sunt obisnuiti cu spagi, cu jmechereala.

  25. Ar trebui va toți proștii care au votat și vor vota PSD, să citească acest articol.

  26. Inchideti televiziunea escrocului . Numai asa opriti raspindirea minciunilor .

  27. Mafiotul Ghita era la concertul de anul nou de la Viena cu Ponta si cu neveste. Pai la atatea spagi traiesc linistiti toata viata!

  28. Articolul sugereaza ca patroana Siveco, dna Socol nu a avut vai saracutza nici o alternativa la a intra in „jocul” de-a shpaga cu sebastian ghitza. Si ca a intermediat acele shpagi obligata fiind. Fals! Firma Siveco putea sa se retraga si sa faca altceva .Nu au facut-o, poate pentru ca nu stiau sa faca decat aplicatii proaste pe milioane de euro pentru statul roman.
    Si din toata delapidarea asta enorma inchisoare a facut doar dna Socol ( fix 1 luna la penitenciarul Targsor), in timp de s.Ghita e bine mersi in Serbia.
    Trageti concluzia de aici cine are pile in serviciile secrete
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-21152871-irina-socol-fondatoarea-siveco-eliberata-conditionat.htm