Prefectul de Timiș, nemulţumit că administraţia judeţeană nu a încheiat contracte de deszăpezire: ”Dacă ninge la 1 noiembrie, noi ce facem?”
Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, s-a arătat nemulţumit că administraţia judeţeană încă nu are semnat contractul de deszăpezire pentru iarna care urmează, relatează Agenția de presă Rador.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Cristian Moş, a anunţat că o parte din contractele de deszăpezire a drumurilor judeţene au expirat anul trecut şi a demarat o nouă licitaţie pentru noul contract-cadru, în care au fost aduse unele modificări.
“Pe trei zone există un singur ofertant. Este zona I Jimbolia – Sânnicolau Mare – Dumbrăviţa – Pişchia – Dudeşti, unde avem trei ofertanţi. Toate contractele, din câte am înţeles, vor fi încheiate până pe 15 noiembrie. Cea mai rea situaţie ar fi dacă ar apărea o contestaţie pe zona I şi procedura ar putea fi încheiată spre finele lunii noiembrie”, a declarat Cristian Moş.
Prefectul a avertizat că desemnarea unui câștigător poate fi făcută abia la mijlocul lunii noiembrie.
“Trec peste întrebarea de bun simţ: dacă ninge la 1 noiembrie, noi ce facem? Şi mă gândesc că procesul de adjudecare prin licitaţie poate avea şi solicitări de clarificări sau contestaţii. Deci nu avem nicio garanţie că drumurile judeţene vor fi deszăpezite în perioada următoare, deşi se ştia de problemă de mai mulţi ani. Mă îngrijorează consecvenţa cu care actualul aparat al Consiliului Judeţean Timiş ratează orice proiect notabil. Şi aici mă pot referi şi la dezastrul de pe drumul judeţean Timişoara – Giarmata sau, de pildă, la faptul că angajaţii din Palatul Administrativ stau în frig, în timp ce prin birouri mişună instalatorii, pentru lucrarea de încălzire centrală care nici acum nu e gata”, a afirmat Mihai Ritivoiu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii