“Exportații” – cum a schimbat regimul comunist din România evrei contra animale de prăsilă și dolari – o carte de Sonia Devillers, descendenta unei familii schimbate contra porci

Pe 19 decembrie 1961, Harry și Gabriela Deleanu, împreună cu cele două fiice ale lor, Lena și Marina și cu mama Gabrielei, Roza au ajuns la Paris după o călătorie plină de peripeții, plecați din România comunistă, la acea dată condusă de Gheorghe Gheorghiu Dej.

Ei erau parte a unui mare troc, făcut la acea vreme de regimul comunist de la București, care schimba evreii pe animale de fermă – porci, vite, oi, curcani – sau instalații precum linii de producere a furajelor importate din Occident. Povestea familiei sale și a acestui târg care s-a transformat după venirea la putere în 1965 a lui Nicolae Ceaușescu în vânzare pe dolari, constituie subiectul unei cărți recent apărute “Les exportés” – Exportații, de Sonia Devillers, apărută la prestigioasa editură pariziană Flammarion.

Sonia Devillers, jurnalistă la Radio France, născută în 1975 la Paris, este fiica Marinei și a aflat despre povestea emigrării familiei sale în adolescență, după apariția cărții generalului Ion Mihai Pacepa, “Orizonturi Roșii”, unde fostul general de Securitate, șef al contraspionajului lui Nicolae Ceaușescu îl cita pe șeful său: “Evreii și petrolul sunt cele mai bune produse ale noastre la export”.

Până atunci, nici bunicii, nici mama, nici mătușa Soniei, nu vorbiseră niciodată despre experiența prin care trecuseră la sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60. De altfel, nici Harry, nici Gabriela nu se dovedeau prea locvace atunci când venea vorba despre trecutul lor ca evrei în România.

Harry Greenberg se născuse în Texas în 1903, fiul unor emigranți din România, care ulterior s-au întors în țara lor de origine, în timp ce Gabriela, (1912 – 1991), provenea din ilustra familie Sanielevici, mama ei fiind singura soră alături de șapte frați, matematicianul și academicianul Simon Sanielevici, criticul literar și antropologul Henric Sanielevici, senatorul Iosif Sanielevici, pictorul Solomon Sanielevici, matematicianul și economistul Maximilian Sanielevici, matematicianul Jack Sanielevici și biologul Emil Sanielevici.

De altfel, Gabriela, cu o personalitate foarte puternică, este de fapt personajul principal al cărții și în mod clar a constituit un fel de model pentru Sonia.

Autoarea face o istorie a comunității evreiești din România, zăbovind asupra episodului central al Holocaustului, în care Harry a scăpat ca prin urechile acului de execuție din mâinile legionarilor în timpul pogromului de la București din ianuarie 1941, fiind salvat de un angajat de-al său.

Dar nici Harry, nici Gabriela, atunci când povesteau despre persecuțiile îndurate începând cu 1938, când un număr important de evrei și-au văzut cetățenia română retrasă ca urmare a decretului-lege emis de guvernul Goga-Cuza, se limitau la o expunere factuală și nu arătau niciun fele de emoție. În schimb vorbeau cu căldură de perioada interbelică, atunci când s-au bucurat de privilegiile apartenenței lor la înalta burghezie evreiască.

După război, Harry și Gabriela și-au schimbat numele de familie în Deleanu și s-au înscris în Partidul Comunist ca și alți evrei educați. Au avut o ascensiune destul de rapidă, Harry devenind șeful biroului de brevete și invenții, iar Gabriela devenind profesoară la Conservator și înființând Orchestra Națională a Cinematografiei.

În același timp, ei și-au continuat stilul de viață burghez, cu vacanțe la schi la Sinaia și lecții de pian pentru fete, dar după cum scrie Sonia de un lucru nu au scăpat: de antisemitism. Harry și Gabriela erau complet asimilați, dar persecuția evreilor de dinainte de 1944 nu a dispărut, ci a luat forme noi. În ultima perioadă a vieții, Stalin a devenit complet paranoic cu privire la evrei, iar persecuția evreilor – numiți acum “cosmopoliți” s-a extins și în țările comuniste satelite ale Moscovei.

În România apogeul a fost atins la sfârșitul anilor ’50 când numeroși evrei au fost concediați din funcții, fiind acuzați tocmai de “cosmopolitism”. Așa s-a întâmplat cu Gabriela care a fost “demascată”, exclusă din partid și concediată, pentru că intervenise în favoarea unor studente la Conservator anchetate de Securitate.

La un moment dat ea a fost acuzată și de spionaj în favoarea britanicilor. Sonia explică și această acuzație absurdă. Cercetând dosarele de Securitate ale bunicilor din arhiva CNSAS ea a descoperit că imediat după război Gabriela a luat lecții de engleză de la surorile Annie și Nora Samuelli care au fost arestate în 1949, după ce lucraseră la Ambasada Marii Britanii de la București, ele fiind condamnate la 20 de ani închisoare, fiind eliberate în 1961. Întâmplător am intervievat-o pentru BBC pe Annie (autoarea unei autobiografii publicate în 1997) la Paris la începutul acestui mileniu, dar despre aceasta cu altă ocazie.

Bref, după excluderea din partid a Gabrielei, a urmat cea a lui Harry, acuzat de organizarea unei “escrocherii de mare amploare” și de “înfometarea voluntară a poporului român”. El a fost concediat și familia s-a găsit practic fără mijloace de subzistență. Emigrarea a rămas singura soluție.

Cam în același timp, bunicii, care nu voiau în ruptul capului să emigreze în Israel, soluția cea mai puțin dificilă pentru evreii din România, au aflat că puteau primi viză de ieșire dacă erau “cumpărați” din străinătate prin intermediul unui mijlocitor, un evreu din Londra, Henry Jakober.

În anii ’50 ei o adăpostiseră pe Lucia Filderman, văduva unui industriaș bogat, spoliat de comuniști după cucerirea puterii, și care fusese închisă o perioadă. Aceasta i-a informat despre Jakober și rămânea ca ei să găsească banii. Cum nici rudele din Statele Unite și nici cele din Canada nu au vrut să audă de “comunistul” Harry, a rămas ca Lucia, ajunsă la Paris, să le împrumute banii de răscumpărare.

Sonia descrie apoi mecanismul prin care părinții ei au fost cumpărați: Henry Jakober, care se ocupa cu comerțul cu produse agricole, venea frecvent al București unde trăgea la Hotel Athenee Palace și era în relații foarte bune cu autoritățile comuniste, inclusiv cu Securitatea omniprezentă. Mecanismul era unul complicat: familiile din străinătate trimiteau lista cu persoanele din România, Jakober o prezenta autorităților, iar acestea stabileau un preț. Cum însă regimul comunist nu dorea să apară ca un vânzător de oameni, el a cerut în schimb animale de rasă: porci, vaci, oi, curcani, pe care Jakober la achiziționa cu banii primiți de la familii, după care urma trocul și familiile primeau aprobarea de emigrare.

Consultând dosarele de la CNSAS, Sonia a aflat că familia sa a fost schimbată pe 15 porci  Landrace (adaptați) din Anglia și un vier Landrace din Danemarca, valoare totală  56.000 de dolari. “Evreii, considerați de antisemiți ‘inferiori și impuri’ serveau de monedă de schimb contra porci, al căror consum le era interzis și asta în ideea de implanta o rasă de porc care era ‘superioară și pură’ ”, comentează ea sarcastic.

Operațiunea era strict secretă, dar la un moment dat statul Israel a aflat despre ea și Jakober a fost amenințat că dacă nu îndreaptă evreii cumpărați spre Israel i se poate întâmpla ceva rău. Jakober a înțeles mesajul și s-a adresat autorităților comuniste care după o ezitare au acceptat să continue trocul. Între timp, ministerul de interne devenise cel mai mare producător de carne din România.

La moartea lui Dej în 1965, operațiunea cu vânzarea evreilor era atât de secretă încât nici succesorul său Ceaușescu nu știa de ea și când a aflat de ea a avut acces de furie și a ordonat sistarea ei imediată, dar după un timp s-a răzgândit. Numai că a interzis trocul și a cerut direct dolari pentru evrei.

După 1967 Jakober a fost înlocuit de Shaike Dan, un trimis special israelian, iar România comunistă a tratat direct cu statul Israel.

Potrivit cărții lui Radu Ioanid Securitatea și vânzarea evreilor – Istoria acordurilor secrete dintre România și Israel, Jakober a negociat vânzarea a 23.566 de familii în perioada 1959 – 1967, pentru care statul român a încasat peste 12 milioane de dolari, peste trei milioane reprezentând-o contravaloarea animalelor importate. Vânzarea a continuat până în ajunul căderii regimului comunist în decembrie 1989.

Sonia are o opinie extrem de critică la adresa acestui troc cu ființe umane și scoate la iveală mercantilismul antisemit al regimului comunist din România, singurul regim comunist care a practicat acest comerț cu ființe umane.

Ideea nu era nouă: pe 13 februarie 1943 New York Times dezvăluise o propunere a lui Ion Antonescu făcută statelor aliate occidentale de eliberare a 70.000 de evrei aflați în lagărele din Transnistria, care urmau să fie transferați inițial la București, iar mai apoi către o destinație care rămânea a fi determinată. Regimul fascist din România propunea destinația Palestina și se oferea să pună la dispoziție vase de transport, oferind și un preț pentru fiecare evreu eliberat: 50 de dolari americani.

În cele din urmă, această vânzare de ființe umane a avut un rol benefic pentru migranți, care doreau să scape de comunism. Și totuși, rămâne adevărat că, atunci când a fost vorba să scape de evrei, regimul comunist al României a reușit acolo unde dictatorul său fascist Ion Antonescu, a eșuat.