G4Media.ro

Republica Moldova, aflată în cea mai gravă criză energetică, mai cumpără 50…

Sursa foto: Pixabay

Republica Moldova, aflată în cea mai gravă criză energetică, mai cumpără 50 MW din România, de la OMV Petrom. La mijlocul lunii, a luat 100 MW de la Hidroelectrica. Autoritățile de la Chișinău trec și la economii

Republica Moldova, care se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa, după cum a anunțat președintele Maia Sandu, a cumpărat azi o cantitate suplimentară de energie din România. 

De data aceasta va cumpăra de la OMV Petrom.

Anunțul a fost făcut pe facebook de vicepremierul Andrei Spînu: „Azi Moldova a continuat să ia energie de avaria din România. Mâine vom fi în aceeași situație. Energocom a semnat un contract cu OMV Petrom (România) pentru alți 50 MW însă nu este suficient pentru a acoperi întreg deficitul. Trebuie să continuăm să economisim pentru a evita deconectările consumatorilor. De asemenea, azi s-a reușit completarea stocului de gaz cu încă 6 mln m3. În total avem achiziționate 89.5 mln m3 de gaz”, a declarat Andrei Spînu. 

În urmă cu aproape două săptămâni, guvernul de la București a anunțat că un contract similar a fost semnat de partea moldoveană cu compania românească Hidroelectrica, la prețul fix de 450 de lei/MWh.

 „Hidroelectrica şi Energocom, companie desemnată de Guvernul Republicii Moldova, au semnat astăzi un contract de furnizare – 100 MW. În această noapte începe furnizarea de energie electrică, pentru Republica Moldova. Am fost, suntem şi vom fi alături de cetăţenii din Republica Moldova”, a scris atunci ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe Facebook.

S-a ajuns la această situație critică  întrucât Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, cea mai mare din Republica Moldova și aflată în teritoriul controlat de separatiști, livrează mult mai puțină energie începând de luni, 24 octombrie.

Republica Moldova este alimentată cu energie electrică în proporție de 70% de Centrala de la Cuciurgan. Din 13 octombrie, celelalte 30 de procente sunt importate  din România, după ce Ucraina a oprit exportul de curent, din cauza infrastructurii distruse de bombele rusești.

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat săptămâna trecută că, începând de luni, 24 octombrie, centrala va micșora volumul de energie livrată la  doar 27% în loc de 70%, volum contractat anterior de autoritățile de la Chișinău, scria deschide.md.

Situația creată se datorează lipsei gazelor naturale.

Chiar luni, în prima zi cu mai puține livrări, vicepremierul Andrei Spînu a spus că „riscul de deconectări masive există în continuare. În mod special între orele 07:00 – 11:00 și 18:00 – 23:00. SA Energocom nu are acoperire comercială a întregului consum de energie electrică pentru ziua de mâine. Vom avea iarăși un deficit. 

Cum acoperim acest deficit: astăzi, Moldelectrica a apelat la contractul de avarie semnat cu România. Costul energiei achiziționate prin acest contract este între 190 și 348 EUR/MWh. 

Este un preț mare? Da, este un preț mare. Dar dacă economisim putem să plătim mai puțin. Vă mulțumesc tuturor pentru solidaritate.”

Iar economisirea înseamnă, printre altele, reducerea iluminatului public, reducerea temperaturii în instituțiile publice la 19 grade în timpul programului și la 15 grade în afara programului, și recomandarea ca în blocuri oamenii să nu folosească lifturile între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00, ca nu să rămână blocați în ele în cazul unor pene de curent.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Au bani sa plateasca?

  2. Așteaptă unirea.
    Și să trăiască din bugetul României.
    Câți bani i-a costat pe germani reunificarea? Și poate mai plătesc și acum.
    Au tb să asigure aceleași salarii, instituții, funcții, infrastructură și să ridice nivelul de trai in RDG. Și ei aveau economie și industrie!

  3. Ei chiar nu au nimic pe teritoriul lor?
    Tot cu mâna întinsă și cu poalele ridicate, să prindă ce li se aruncă.

    • Asta tot din cauza voastra, a orcilor rusesti. Plahotniuc, Dodon si restul rusilor care ati distrus-o.
      Centrala electrica din Transnistria este ocupata tot de voi de orcile n e s p a l a t e.

  4. @Petru Întâiul- Germanii din est înjură acum vestul pentru ca i-au lăsat în sărăcie, le-au închis și falimentat fabricile și tot ce însemna producție, toate resursele au fost mutate în Germania de Vest, inclusiv oamenii cei mai calificați. Ca și la noi, acolo cel mai mare angajator e statul, doar birocrația mai supraviețuiește în fosta RDG.
    P.S. Nu-mi surade deloc o Unire cu Moldova, acolo e jale în ce privește economia, au avut grija rușii să-i lase goi și cu datorii alimentând corupția endemica prin interpuși vreo 20 de ani.

  5. M o r i orcă n e s p a l a t a!

  6. dar nu sunt condusi de o femeie de la Harvard? nu ramasese stabilit ca femeile si harvardul aduc fericirea? nu era Ceausescu cel rau si cizmar singurul taietor de curent din istoria omenirii?

  7. ma mir ca trolii din transitria mai pot posta,

    oricum li se va opri curentul in curand, pt todeauna