G4Media.ro

A murit Simina Mezincescu, una dintre cele mai apropiate colaboratoare a Regelui…

Foto: Constantin Duma / Agerpres

A murit Simina Mezincescu, una dintre cele mai apropiate colaboratoare a Regelui Mihai

Familia Regală a României a anunţat miercuri moartea Siminei Mezincescu (93 de ani), fostă şefă a Protocolului Regal, transmite Agerpres.

Născută Sanda Simina Sonia Caracaş, la 4 noiembrie 1928, Simina Mezincescu a fost una dintre primele noastre campioane la raliuri automobilistice în perioada interbelică. Ea a cultivat şi relaţiile culturale şi economice oferite de ascendenţa sa dintr-o veche familie aromână, devenind apropiată marilor oameni de cultură ai României.

Acest lucru a determinat ca, în anul 1959, să fie judecată şi condamnată în cadrul marelui „Lot Noica-Pillat”, după o anchetă în cursul căreia a avut de suferit torturi inimaginabile, ale căror urme le-a purtat întreaga viaţă. În cursul încarcerării, la închisoarea din Miercurea Ciuc, a împărţit celula cu soţia lui Ion Mihalache.

Recunoaşterea de care se bucura în ţară şi în străinătate au ajutat-o însă să fie eliberată din închisoare în anul 1963, după ce timp de patru ani nu a avut dreptul să îşi vadă familia niciodată. În Bucureşti, a devenit prietenă lui Nicolae Steinhardt, un alt martir al închisorilor politice comuniste.

Ulterior, prin demersurile lui Henri Coandă, a putut să iasă din ţară până la Paris, însă ulterior s-a întors în ţară pentru a fi aproape de rudele sale în vârstă, precizează sursa citată.

Începând cu anul 1990, Simina Mezincescu a fost cea mai importantă susţinătoare a revenirii Familiei Regale în România, punându-şi la dispoziţie casa din strada Berthelot, resursele materiale şi contactele cu elita românească pentru a organiza primele vizite din România ale Regelui Mihai și Reginei Ana, potrivit Agerpres.

A fost martoră la evenimentele din decembrie 1990, fiind alături de Rege atunci când acesta a fost expulzat din ţară.

A avut apoi un rol fundamental în organizarea Casei Majestăţii Sale Regelui în România, în organizarea primelor proceduri de retrocedare, dar şi la primele evenimente publice ale Familiei Regale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Nici Doina Corrnea nu reusea atata excursionism! Deci, pe langa martirizarea de catre regimului comunist, probabil ca femeia mai invatase si multa carte, avea initiativa antreprenoriala si facea voluntariat, incat sa se plimbe asa intre chapmselize si general berthelot.

    Istoriile astea imi amintesc de gunoaie penale gen Dinca teleaga sau Adrian Nastase, care in clipele lor cele mai de jos, in momentul „persecutiei politice”, aveau locuinta mai mare decat o sa aveti voi vreodata, intr-un cartier pazit de politie cum nu veti fi voi paziti niciodata, mergea la niste doctori cum voi vedeti doar la televizor si isi bagau copii la scoli despre care voi doar vedeti in filme.

    Cu siguranta au facut mai putina puscarie decat ar fi meritat pentru infractiunile acelea, decat am fi facut noi astia, ulimea.

    E rusinos pentru zecile de milioanele de morti de munca din tara asta sa imi impachetezi mie leprele astea ca martiri.

  2. Suntem singura țară cu președinte, rege și împărat.
    Casa regală a dispărut odată cu dispariția monarhiei și trecerea la republică.
    Au venit lipitorile să căpușeze statul român.

  3. ,, în organizarea primelor proceduri de retrocedare,” adica spolierea Romaniei cu peste 30 de miliarde de dolari, unica tara fost comunista care a ,,restituit in integrum” imobilele confisate de regimul comunist si a alocat un procent atat de mare din PIB pentru aceste despagubiri. de exemplu malaxa a luat 600 milioane dolari in Ungaria lua plafonat 21.000 dolari .

  4. Daca nu sunt indiscret , cam pe la ce varsta , deci prin ce ani, facea furori pe sosele ??
    Altfel, Dzeu s-o odihneasca.

  5. Am cunoscu-o pe dna Simina Mezincescu si am fost de cateva ori in casa ei de peste drum de Radio .
    Zilele zille trecute am povestit cuiva despre Dansa si despre ce mare romanca a fost.
    Dumnezeu sa o odihneasa si sa o miluiasca acolo unde acum este

  6. Oameni buni, vad ca toata presa rostogoleste fix aceleasi vorbe despre aceasta doamna, preluate se pare dintr-o declaratie a Marilenei Rotaru. Ceva pe langa nu sunt in stare sa aduca jurnalistii? sa isi puna intrebarea cum se face ca la 10 ani aceasta doamna era campioana de automobile „in interbelic”?!? unii au dat-o si pe antebelic chiar! fie. Totusi exista un interviu cu dumneai pe Profesionistii_ ascultati acolo si scoateti o stire mai de Doamne ajuta. Era cunoscuta spre 20 de ani pentru curse cu motoclete, deci in postbelic, dupa 1945.
    In rest sanatate si sa ne mandrim ca am avut macar asa trecut, daca nu prezent si viitor.

  7. parașuta lu sîsîilă