G4Media.ro

Copil de trei ani şi jumătate, care a leşinat în maşina părinţilor,…

Sursa foto: Facebook/IGSU

Copil de trei ani şi jumătate, care a leşinat în maşina părinţilor, salvat de paramedicii SMURD care transferau un pacient de la un spital la altul. Părinții erau în vizită în Botoșani și nu știau cum să ajungă la spital

Copilul de trei ani şi jumătate al unei familii care se afla în vizită în Botoşani a leşinat în maşină, iar părinţii, disperaţi că nu ştiau unde este spitalul, au oprit o ambulanţă SMURD. 

Paramedicii, care transferau un pacient de la un spital la altul, au preluat copilul şi pe mama lui, şi i-au dus la cea mai apropiată unitate de Pediatrie. Copilul şi-a revenit, dar a rămas sub supravegherea medicilor.

Intervenţia inedită a echipajului SMURD din Botoşani, a fost povestită pe contul de facebook al Inspectoratului General pentru Situații de Urgenta.  

”În faţa ambulanţei SMURD, o maşină a oprit brusc. Un bărbat a ţâşnit în faţa echipajului de salvatori, agitându-şi mâinile. Înspăimântat, acesta spunea încontinuu ”Copilul! Copilul”, în timp ce arăta disperat spre maşina din care a coborât. Într-o fracţiune de secundă, paramedicii SMURD au ajuns lângă autoturism”. 

La maşină, un copil era inconştient, iar mama a precizat că, nefiind din Botoşani, nu ştie unde este spitalul.  

”Nu au avut timp să îi întrebe ce s-a întâmplat mai exact. Aveau în faţă un băieţel, în jur de 4 ani, care nu reacţiona, dar avea puls”, continuă postarea IGSU.  

Copilul şi mama au fost preluaţi de echipaj, iar tatăl i-a urmat cu maşina.  

”În ambulanţa SMURD, în drum spre Secţia de Pediatrie, paramedicii au făcut ceea ce ştiu ei mai bine, să acorde primul ajutor. Când au intrat pe poarta spitalului, băiatul a deschis ochii. Mai puţin de cinci minute a durat până când copilul a ajuns în braţele medicilor. Cinci minute în care părinţii lui au trecut de la disperare, la speranţă…”, a mai transmis IGSU.  

Ciprian, Niculai şi Iosif – membrii echipajului SMURD (foto) – se deplasau la Spitalului Mavromati Botoşani pentru a transfera un pacient de la o secţie, la alta, când au fost opriţi de tatăl copilului.  

”Lui Denis i-a revenit cheful de joacă, iar analizele au ieşit bune. Pentru siguranţă, micuţul va rămâne sub supravegherea medicilor”, a mai transmis IGSU.  

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...