G4Media.ro

Ciolacu: Nu există discuţii despre o rocadă între PNL și PSD la…

Sursa Foto: Captură FB

Ciolacu: Nu există discuţii despre o rocadă între PNL și PSD la ministerele Energiei și Apărării. Despre rotația premierilor în luna mai: Dacă există probleme, ne întoarcem la votul românilor

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, întrebat dacă ar fi dispus la o rocadă prin care PSD să preia portofoliul Energiei şi să lase liberalilor conducerea Ministerului Apărării, că nu există astfel de discuţii şi de trocuri. 

Liderul social-democraţilor a adăugat că există un acord politic pe care PSD îl respectă şi a mai precizat că ar trebui să aibă loc luni o şedinţă a coaliţiei, urmată săptămâna viitoare de un Consiliul Politic Naţional al PSD care să desemneze persoana pentru portofoliul Apărării.

„E un minister care personal are o conotaţie specială. Printre cele mai mândre perioade în viaţa mea a fost când am fost interimar la Apărare. Pe urmă, am rămas vicepremier. Cred că luni ar trebui să avem o coaliţie şi discuţii în interiorul coaliţiei, apoi un Consiliu Naţional săptămâna viitoare unde să desemnăm pe cineva să reprezinte MApN”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat joi dacă îşi mai doreşte PSD portofoliul Apărării.

Chestionat dacă ar fi dispus să existe o rocadă şi să preia PSD Ministerul Energiei, lăsând pentru PNL Ministerul Apărării, Ciolacu a replicat: „Nu pot să răspund la aşa ceva”.

„Acum câteva ore am discutat cu premierul. Nu există astfel de discuţii. Nu se produce nicio rocadă. Nu facem trocuri, rocade. Avem un acord politic pe care îl respectăm. Domnul Dîncu a demisionat. E normal să avem o discuţie în interiorul coaliţiei, nu între mine şi premier. Şi apoi o decizie în Consiliul Naţional al PSD”, a conchis Ciolacu. 

Ce spune despre Marcel Ciolacu despre rotația premierilor  

Marcel Ciolacu a afirmat că nu crede că vor fi probleme la rotaţia din luna mai, când funcţia de premier urmează să fie preluată de către PSD. „Dacă există probleme la rotaţia din mai, avem o singură soluţie – ne întoarcem la votul românilor”, a adăugat liderul PSD.

„Când o să îi vină timpul”, a precizat Marcel Ciolacu, întrebat joi la Craiova când îşi va nominaliza PSD premierul şi dacă el va fi cel desemnat pentru a conduce Executivul.

Chestionat dacă va semna preşedintele Klaus Iohannis decretul pentru numirea lui în funcţia de prim-ministru, Ciolacu a răspuns: „Vă rog frumos, la prima conferinţă a preşedintelui, să îi puneţi întrebarea”.

„Eu cred că nu sunt probleme la rotaţia din luna mai. Absolut nicio problemă. Dacă există probleme la rotaţia din mai, avem o singură soluţie – ne întoarcem la votul românilor”, a conchis Ciolacu.

Conform Protocolului coaliîiei de guvernare, Nicolae Ciucă va avea mandat ca premier până pe data de 25 mai 2023, când postul va fi preluat de premierul nominalizat de PSD, până la alegerile generale din 2024.

De asemenea, la schimbarea premierului, conform rotaţiei politice convenite, se vor înlocui şi următorii reprezentanţi în guvern: vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; ministrul Finanţelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiţiei; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei prim-ministrului.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Ciolacu are exact acelasi tupeu si discurs cu PNL precum Citu avea cu USR. Karma is a bitch.

  2. Când spuneți „votul românilor” suna așa….să mai coborâm și noi din Olimp sa vedem ce mai zice prostimea!
    PSD manipulează marea masă a votanților din Romania, moștenesc exact aparatul și structurile comuniste!

  3. Bravo Cilacu , pune șaua pe PeNaLi.

    • Să pună șaua, să pună biciul …dar să nu uite să mai pună și câte puțin lubrifiant când fac rocada.

  4. Cu cât trece timpul, cu atât scad intențiile de a vota PSD.
    Lumea s-a lămurit ca între PSD și PNL nu e nicio diferența.

    • Exact. Si unii și ceilalți sunt sclavii lui Iohanis.

  5. Cu cât trece timpul cu atât cresc intențiile de a vota PSD
    . Lumea s-a lămurit că între PNL și usr nu e nici o diferență.