G4Media.ro

USR cere adoptarea în Parlament a unei declaraţii prin care regimul Putin…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

USR cere adoptarea în Parlament a unei declaraţii prin care regimul Putin să fie calificat „terorist”

USR solicită ca Parlamentul să adopte o declaraţie prin care regimul Vladimir Putin să fie calificat drept „regim terorist”, a anunţat, luni, liderul senatorilor partidului, Radu Mihail, citat de Agerpres.

„Astăzi, USR depune la Birourile permanente ale celor două Camere o propunere de declaraţie a Parlamentului României privind recunoaşterea regimului lui Putin ca fiind un regim terorist. De 250 de zile asistăm la agresiune nemiloasă a regimului Putin împotriva milioanelor de ucraineni civili care nu au nicio vină şi care trebuie să fie protejaţi de către comunitatea internaţională”, a declarat Mihail, la Parlament.

În opinia sa, modul în care acţionează regimul de la Kremlin este ilustrat cel mai bine de ultimele decizii de a ataca infrastructură civilă, de a lăsa fără căldură, fără curent electric milioane de civili. „Este definiţia în sine a terorismului”, a susţinut senatorul USR.

„A venit momentul ca Parlamentul României să aibă o poziţie foarte clară, să aibă o poziţie care să exprime cât de puternic România susţine poporul ucrainean, cât de puternic susţine România respectarea legislaţiei internaţionale şi sperăm că reuşim să convingem cât de repede majoritatea parlamentarilor pentru a adopta această rezoluţie în Parlament, în cele două Camere”, a adăugat Radu Mihail.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. In sfarsit! O idee care trebuia demult propusa

  2. Bun. Dar să declare și PSD-ul regim terorist pentru atacurile din 10 august 2018.

  3. Pfai sa vedem acum AUR daca se dezice de finantator

  4. Sunt total de acord. Si sa le interzicem terorusilor sa intre sau sa ne traverseze tara.

  5. Cereti slugilor Rusiei sa semneze o astfel e declaratie? Care e utila pentru ce? Mai bine ati semna o lege care permite tarii sa gazduiasca echipament nuclear NATO, aia da, ar face o diferenta in descurajarea Rusiei.

    • Deci parerea ta este ca sa ajutam țara ta Ucraina noi trebuie să aducem pe teritoriu românesc arme nucleare americane si sa devenim ținta rachetelor nucleare hipersonice rusești?
      Dacă vrei să ajuti tara ta ia o arma si mergi pe front, nu iti pierde timpul pe internet.

    • Imediat apare rusul panicat că NATO opune rezistență atacurilor rusești.

    • Tara mea nu este Urcraina si da, ar ajuta foarte mult pentru securitatea regionala daca americanii si-ar amplasa instalatii nucleare in Romania pentru ca rusii nu vor mai avea tupeu sa mai atace vreun stat din zona. De aia se si numeste arsenal nuclear de „descurajare” 🙂

  6. Sună că un pleonasm .
    A încerca să declari o țară teroristă ,care este deja de vreo 100 ani , este inutil și risipa de energie . Rusia este un stat terorist Punct Fara comentarii .

    • Lasă să fie oficial. Să fie poziția oficială a României că Rusia e o mizerie teroristă.

  7. Parlamentul României mai bine si-ar vedea de treburile noastre.
    Prețurile, facturile si interesul la banca explodeaza si pe ei îi f grija de Rusia.
    Mai bine ați declara guvernul și președenția asociație mafiota.
    Dar se pare că DNA si judecătorii fac parte din AFR.

  8. sa vedem si noi promuscalii care nu voteaza legea…😉😉😉😉😉😉😉

  9. Ati ramane doar voi USR ca partid.😀😀😀😀😀😀😀😀