G4Media.ro

Romaero are din nou dreptul să repare avioane civile. Acesta fusese suspendat…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Romaero are din nou dreptul să repare avioane civile. Acesta fusese suspendat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română la jumătatea lunii octombrie. Romaero a pierdut și clienți importanți în această toamnă

Compania de stat Romaero poate repara din nou avioane civile, a anunțat pe Facebook ministrul Economiei, Florin Spătaru. Romaero este o companie din subordinea ministerului Economiei, iar decizia de suspendare a activităţii de întreţinere a aeronavelor a fost luată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) la jumătatea lunii octombrie.

Autoritatea Romaero nu are personal suficient la departamentul de calitate (care să verifice modul în care a fost făcută întreținerea), spunea AACR când a luat măsura suspendării certificatului care permitea efectuarea unor astfel de lucrări.

În plus, Angajații Romaero s-au plâns că societatea nu mai îndeplinește condițiile de aprobare ale Agenției Europene de Siguranță a Aviației, dar și că duce lipsă de angajați calificați care să se ocupe de reparațiile efectuate la avioanele companiilor comerciale cu care are contracte. 

Între timp, Romaero încearcă să restabilească legăturile comerciale cu compania britanică Britten-Norman, dar a pierdut un contract de mentenanță de 3 milioane de euro cu Ryanair, decizie luată înainte de suspendarea dictată de AACR.

Acum, ministrul Economiei, Florin Spătaru anunță că va „supraveghea personal calendarul de îndeplinire a Planului de Reorganizare”, precizând conducerii că nu va mai tolera nicio zi de „stat degeaba” în detrimentul Romaero.

„Am ales să merg personal la Romaero pentru a lua pulsul activităţii companiei după ce am primit vestea că Autoritatea Aeronautică Civilă Română a ridicat suspendarea organizaţiei de întreţinere şi a aprobat repunerea în drepturi a privilegiilor Romaero. Nu am fost întâmplător să discut cu managementul acestei companii, ci pentru că nu voi mai tolera nicio zi de „stat degeaba” în detrimentul Romaero”, a scris, luni seară, pe Facebook, Florin Spătaru.  

Ministrul afirmă că a explicat directorilor că va supraveghea personal calendarul de îndeplinire a Planului de Reorganizare a companiei din subordinea Ministerului, pe care l-a iniţiat şi aprobat în Guvern.  

„Totodată, am cerut ca săptămâna aceasta să-mi fie aduse la cunoştinţă situaţia tuturor contractelor în derulare la ROMAERO. Vreau să-i asigur pe toţi cei care şi-au exprimat diverse opinii în legătură cu „destinul” Romaero că societatea îşi va continua activitatea în subordinea Ministerului Economiei, cel puţin cât timp voi fi ministru”, a mai transmis ministrul. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. alta gaura neagra in care tot intra bani nostrii