G4Media.ro

Isaac Herzog, primul președinte israelian care vizitează statul Bahrain / El a…

sursa foto: Facebook/Isac Herzog/Al: Amos Ben Gershom / GPO

Isaac Herzog, primul președinte israelian care vizitează statul Bahrain / El a subliniat „Acordul Abraham” negociat în 2020 în secret între liderii Emiratelor Arabe, SUA și Israel

Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a început duminică o vizită în Bahrain, fiind prima vizită a unui şef al statului israelian în această monarhie din zona Golfului.

„Acordul Abraham a declanșat cooperare regională istorică, iar eu îi mulțumesc ministrului Afacerilor Externe al Bahreinului, Abdul Latif bin Rashid Al-Zayani, pentru parteneriatul eficient în cadrul „Forumului Naqab”, care promovează cooperarea în domenii cruciale pentru noi toți”, a transmis Isaac Herzog, postând pe contul său imagini de la întâlnirea oficială din Bahrain.

Reamintim că „Acordul Abraham” a fost negociat într-o discreție totală, în vara anului 2020, de premierul israelian Benjamin Netanyahu, prinţul moştenitor al Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohammed ben Zayed şi preşedintele de la momentul respectiv al SUA, Donald Trump. La 13 august, Anwar Gargash, ministrul de Externe al EAU, a anunţat acordul de normalizare a relaţiilor cu Israelul, scoţând în evidenţă renunţarea de către Israel la anexarea unor teritorii din Cisiordania.

Emiratele Arabe Unite şi Bahrain au fost primele ţări din Golf care au semnat acest acord pentru restabilirea relaţiilor diplomatice cu Israelul.

Isaac Herzog și-a raportat vizita în Bahrain făcând referire și la „Forumul Naqab” (The Negev Coexistence Forum for Civil Equality – NCF), organizație înființată în 1997 de un grup de rezidenți arabi și evrei din Negev/Naqab (regiunea deșertică din sudul Israelului), singura care are scopul de a apăra drepturile locuitorilor săi arabo-beduini, cetățeni ai statului Israel.

Vizita lui Isaac Herzog în Bahrain are loc la invitaţia regelui Hamad bin Isa al-Khalifa. Preşedintele Isaac Herzog este însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri israelieni.

Înainte de plecarea spre Bahrain, Herzog a declarat că această vizită este ”încă un pas istoric în relaţiile dintre Israel şi statele arabe”.

Luni, şeful statului israelian se va întâlni cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohamed bin Zayed al-Nahyan. Discuţiile vor include cooperarea dintre Israel şi EAU în sectorul spaţial.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...