G4Media.ro

Ciolacu: Opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru…

Sursa Foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Ciolacu: Opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin / Cu siguranță, vor exista consecințe pentru Austria în urma acestui vot absurd!

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă, într-o postare pe Facebook, că opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin și avertizează că, „cu siguranță, vor exista consecințe pentru Austria în urma acestui vot absurd”.

„Statele europene nu vor uita că decizia de astăzi a guvernului de dreapta austriac are efecte grave asupra viitorului european”, adaugă liderul PSD.

„Gestul cancelarului de dreapta austriac este și eșecul dreptei europene, care nu a fost în stare să gestioneze această situație”, mai afirmă Marcel Ciolacu.

Postarea integrală:

O majoritate covârșitoare a statelor membre ale Uniunii Europene a spus astăzi că România merită în Schengen! O majoritate covârșitoare a statelor UE a recunoscut eforturile incredibile ale României pentru îndeplinirea acestui obiectiv! Tuturor acestor prieteni adevărați ai țării noastre le mulțumesc!

Din păcate, în afara votului de conjunctură al Olandei – care a precizat că nu este contra României, guvernul de dreapta din Austria a ales astăzi să fie pe contrasens cu Uniunea Europeană.

Opoziția nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin. Unitatea și stabilitatea europeană au primit astăzi o lovitură dură din partea unui stat care a ales ca, în vremuri grele, să-și abandoneze camarazii europeni și să servească – în schimb – intereselor Rusiei.

Este clar că Austria s-a decuplat de Europa. Cu siguranță, vor exista consecințe pentru Austria în urma acestui vot absurd! Statele europene nu vor uita că decizia de astăzi a guvernului de dreapta austriac are efecte grave asupra viitorului european.

România nu are nevoie de îngăduința Austriei! Noi vrem doar să fim tratați corect, cu respectul cuvenit oricărui alt stat european!

Și vreau să mulțumesc în mod special familiei politice social-democrate europene care a înțeles eforturile României și ne-a susținut permanent. Ajutorul premierilor din cele mai importante state, ajutorul comisarilor europeni și al colegilor noștri de stânga din Europa până în ultima clipă a fost decisiv pentru ca România să se bucure de o asemenea susținere la nivel european. În același timp, dreapta europeană trebuie să își asume această situație, care creează o problemă uriașă Uniunii Europene însăși. Gestul cancelarului de dreapta austriac este și eșecul dreptei europene, care nu a fost în stare să gestioneze această situație.

Toată Europa ne dă dreptate, știm că – de această dată – dreptatea este de partea României. Și trebuie să mergem până la capăt! România trebuie să meargă mai departe, să se ducă în Consiliul European de săptămâna viitoare.

Nu renunțăm, nu ne dăm bătuți! Partidul Social Democrat va continua să depună toate eforturile pentru ca România să fie admisă în Schengen, așa cum am făcut-o și când a fost vorba de aderarea la NATO și Uniunea Europeană sau de ridicarea MCV.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. nu mai furati !

  2. Vorbe goale marca PSD.

    Mai bine luați un al treilea scanner pentru portul Constanța, nu e suficient, dar vor fi două scannere care chiar funcționează.

    • Nu vor functiona in momentele in care „unele” transporturi trebuie sa treaca prin vama.
      Si asta indiferent cite scanere ar avea.
      Daca va fi furtuna vor putea fi colectate de pe plajele noastre, cum s-a mai intimplat.

  3. Exact!! Votam AUR!!!!

    • Adica votezi si mai mari putinisti?vai ce logica aveti nu e de mirare ca aveti comportamente sociale inadecvate din plin.

    • dute ma trogloditule si voteaza in rusia, nu in romania

  4. Ăsta vorbeste iară de parcă el nu ar fi parte la guvernare și altcineva ar fi trebuit să apere interesele românilor.
    La ciolan inainte, la esecul Schengen… a fost dreapta, eu nu sint de vină. Ăia au pierdut.

  5. Intai Romania ar trebui sa functioneze fara birocratie, coruptie, nepotisme, sa nu ne fie rusine cum lucreaza functionarii statului, etc. in loc de schengen

    • Si de functionarii mafioti UE nu ești rusinata?
      Din 740.000.000 de europeni citi au votat pe Ursula Van der Lying președinte?
      După miliardele de euro furate la COVID la nivel înalt citi au intrat in pușcărie?
      Dar ai treabă cu șpăgari români de 50 de lei.

    • @Judge Dredd, +1.

  6. Mai tare imi fac griji de consecintele unei guvernari profund corupte asupra Romaniei decat nu stiu ce alte consecinte in privinta Austriei sau Olandei…

  7. ciolanel, shut-up and sleep!!! cred ca astia din PSD-eaua comunista si mai ales FSN-ul 2.0 (ca si prin PNL is excremente de acelasi tip) is in extaz, e exact ce stapanul rus a comandat!!

  8. Mda, PSD-ul ne-a bagat peste tot, inclusiv intr-o hazna din care ne chinuim sa iesim si astazi. Nu va mai laudati cu aderarea la NATO si UE ca nu tine vrajeala. Nu doar PSD a fost „binefacatorul” nostru, ci si alte partide politice si lideri politici romani.

  9. Da,vor exista consecinte pentru TOATA clasa politica de dupa 1989 care nu au facut altceva decât sa tradeze poporul român si sa-l alunge din propria tara!

  10. Cu tot felul de hoți badalai, Dani Voiculescu, ciolaci, dragni si viorica dancile în toate vârfurile puterii în stat,..am primit dooooar ce am meritat,…Un badalau spurcat din partea nemților sudici(Austria)¿¡¡¿¡¡