Funcționari și oficiali din Ministerul Educației au semnat pentru acordarea ilegală de burse elevilor de liceu, iar acum trimit școlilor adrese că elevii „renunță” la bani și trebuie scoși din listele de beneficiari
Liceenii beneficiari ai bursei „Bani de liceu” sunt nevoiți să renunțe la sprijinul financiar dacă se află în imposibilitatea cumulării cu alte burse. Mai mulți elevi deja au făcut solicitări pentru a renunța la această bursă, potrivit unei informări trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Documentul este semnat de Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, scrie Edupedu.ro.
„Având în vedere solicitările elevilor beneficiari ai Programului național de protecție socială Bani de liceu de a renunța la acest sprijin financiar ca urmare a imposibilității cumulării acestuia cu alte burse, conform legislației în vigoare, solicitări centralizate și transmise Comisiei Naționale a programului de către comisiile Banii de liceu constituite la nivelul inspectoratelor școlare, precum și necesitatea operării acestor modificări în aplicația dedicată, la momentul depunerii acestor solicitări, vă comunicăm următoarele:
operarea modificării solicitate de elevi se va realiza de către persoana desemnată inițial pentru introducerea elevilor în aplicație, accesând modulul de marcare a absentelor, selectând statusul Retras și marcând data retragerii”, se arată în informare.
În septembrie, Edupedu.ro a scris că ordinul care stabilește criteriile pentru bursele elevilor încalcă 2 hotărâri de Guvern.
Citește integral pe Edupedu.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
2 comentarii