Declarația Alexiei, fata căreia i-au fost replantate ambele braţe, după ce a fost rănită în accidentul din Pașcani, la ieșirea din spital: Acum trebuie să văd ce va fi și trebuie să am o gândire pozitivă ca să pot să trec peste astea cu bine
Alexia Tudose, adolescenta de 15 ani care a fost grav rănită în accidentul de autocar din Pașcani, a fost externată azi, relateză digi24. Aceasta a făcut primele declarații în care s-a arătat optimistă că își va reveni cât mai repede și cât mai bine:
„Sunt foarte fericită că am ajuns cu bine până acum și sunt sigură că și în continuare o să fie totul bine și o să-mi revin cât mai repede și cât mai bine. Doamne ajută să fiu bine, să fiu alături de cei dragi și abia aștept să-mi văd prietenii. Am emoții și știu că acasă o să fie cel mai bine. Ce-a trecut a fost, dar acum trebuie să văd ce va fi și trebuie să am o gândire pozitivă ca să pot să trec peste astea cu bine.”
Medicii spun că au fost operații maraton și că cea mai complicată, prima dintre ele, a durat 20 de ore. Atunci au reușit să replanteze brațele fetei. Au urmat încă șase intervenții chirurgicale, care au durat între două și zece ore fiecare. Fata va avea nevoie de câte două ședințe de kinetoterapie pe săptămână, iar medicii sunt optimiști că își va putea folosi ambele brațe în cel mult un an. De altfel, ei au fost surprinși de evoluția fetei, în condițiile în care riscul de deces de după astfel de accidente este foarte ridicat, relatează digi24.ro
Fata rănită grav în accidentul de la intrarea în Paşcani, la jumătatea lunii decembrie, a suferit mai multe operaţii complicate în cadrul Secţiei de chirurgie plastică de la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi.
Într-una din operații, echipa coordonată de Dr. Susanu i-a acoperit braţul cu piele, în proporţie de 100%. O intervenţie de acest gen a fost făcută şi pentru braţul stâng, însă a fost vorba în acest caz de o intervenţie de acoperire parţială a defectelor de la nivelul pielii, iar încă o operație similară pentru braţul stâng a avut loc câteva zile mai târziu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii