G4Media.ro

Surse: Coaliția și guvernul analizează posibile soluții pentru ”problema OMV”. Unul din…

Foto: OMV

Surse: Coaliția și guvernul analizează posibile soluții pentru ”problema OMV”. Unul din scenarii – diminuarea participației companiei austriece la Petrom

Lideri din coaliția de guvernare și guvern discută în această perioadă despre prezența OMV în România, pe fondul nemulțumirii față de comportamentul de piață al companiei austriece, au declarat pentru G4Media surse politice, care au indicat și faptul că sunt în analiză diferite scenarii de acțiune.

Una dintre aceste variante e o încercare de diminuare a participației OMV în Petrom, pe care acum o controlează prin cele 51,1% din acțiuni, în timp ce statul român mai are 20,6%. De notat însă că pentru o asemenea diminuare a capitalului austriac e nevoie și de acordul OMV, companie controlată de guvernul Austriei.

De notat că și ministrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, a dat indicii despre un interes al statului de a-și crește participația la OMV Petrom. Chestionat dacă există posibilitatea ca Petrom să devină din nou o companie naţionalizată, el a spus că poate fi luată în calcul o altă abordare, considerând că statul ar trebui să facă nişte investiţii în sistem de private-equity, prin crearea unei linii de finanţare care să salveze unele companii. „E posibilă o altă abordare cu privire la companiile de resurse energetice. Din punctul meu de vedere, sunt două chestiuni care vor defini viitorul omenirii – energia şi hrana, ori statele trebuie să se implice mai mult în a avea control asupra resurselor, într-o formă nu neapărat de proprietate, dar într-o formă în care pot să nu aibă riscuri la adresa siguranţei cetăţenilor din perspectiva modului în care sunt folosite acele resurse”, a spus Adrian Câciu la Euronews România, conform news.ro.

Discuțiile și analizele din coaliție și guvern nu au în acest moment o direcție clară de acțiune, pe masă fiind mai multe variante de soluții.

Discuțiile au apărut ca urmare a amânării unei decizii finale a OMV privind exploatarea gazelor din Marea Neagră, dar și după ce compania austriacă a anunțat că, potrivit propriilor analize, este exceptată de la suprataxa de 60% pe profitul excepțional din ultimii doi ani.

Anunțul oficial al OMV Petrom, făcut fără să existe o consultare cu autoritățile fiscale, a stârnit nemulțumire la București, mai cu seamă că OMV a anunțat că va plăti o suprataxă în Austria.

În ceea ce privește întîrzierea proiectului de extracție a gazelor din Marea Neagră, chiar președintele Klaus Iohannis a cerut conducerii OMV începerea cât mai rapidă a exploatărilor offshore. S-a întâmplat la 21 noiembrie, în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni dintre preşedintele Klaus Iohannis și președintele boardului OMV, potrivit Administrației Prezidențiale.

E de așteptat ca în perioada următoare, pe masa decidenților să fie puse toate analizele legate de OMV, însă nu e clar dacă va fi luată o decizie pe termen scurt.

Reamintim că Austria s-a opus intrării României în Schengen în decembrie 2022, dar sursele G4Media au relatat că în discuțiile din coaliție despre OMV nu a fost invocat acest episod, ci comportamentul economic al companiei în România.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

35 comentarii

  1. Omv e omv si omv petrom e omv petrom. Una austriaca, ailalta romaneasca. Cand o sa ia statul inapoi petrom oare o sa reinvie si petromservice? Liviu luca ce mai face, pe la pesede?

    • Liviu Luca are ginerele sef la doi si un sfert, vezi Recorder. Copiii ginerelui, nepoatele lui Luca, sunt oroprietare pe conacul facut de Luca cu bani delapidati de la Petromservice.
      Cuiva se pare ca ii e dor de timpurile alea cand se fura cu trenurile de combustibili

  2. OMV nu mai poate ramane in Romania dupa mizeriile pe care le fac. Sunt convins ca va prelua o companie serioasa, anglo-americana, participatia OMV in Petrom. Actualul CEO al Petrom e tot timpul la ambasada UK, nu la cea austriaca! Mai e putin si scapam de borfasii austrieci!

    • Politicienii corupți care mișună la noi au înstrăinat și înstrăinează resursele României. Mai au grijă ca multinaționalele în general și cele ce au luat resursele aproape moca în special, să nu se omoare cu taxele. Justificarea jafului. Tot ce s-a vândut reprezentau găuri negre economice. Corect! Dar nu spun că erau căpușate de politicieni și rudele lor cu tot felul de SRL-uri.

  3. Da’ sotul Vioricai ce mai face la OMV, editia privatizata?! Tot nimic?!

    • Dar soția d-lui Barna ce mai face la OMV?

    • Dar sotia ministrului Popescu?

  4. Austriecii trebuie facuti sa inteleaga ca toate masurile sunt luate spre binele lor .Ca ,in scurt timp, sa nu mai fie nevoiti sa stea la granita, la coada.

  5. acel moment cand, cu legea in mana, te dovedesti a fi prost gramada
    #CaciuCiolacuCiuca

  6. Transformarea datoriilor OMV-Petrom in actiuni detinute de stat, avand ca rezultat redevenirea statului actionar majoritar.

    • Care datorii? alea de la pacanele? Mai las-o jos cu actionariatul majoritar! Poate face OMV-ul o marire de capital social si-obliga statul roman sa vina cu niste bani de-acasa!!!!

    • Numai prosti comenteaza aici
      Habar nu au ce situatii financiare are compania, ce taxe a platit, etc
      Mai au activ doar 2 neuroni si aia imbibati de ura prosteasca

  7. … nu mai poate sa ramina in romania ,,, ! stim cine ii v-a putea inlocui si in ce conditii ? fara un investitor serios raminem sa ne uitam la gaze ca tehnologie de extractie si transport nu avem si nici nu ne-o vinde nimeni Asa ca mai usurel cu revolutia

    • Stim sigur ca si nu mai pot ramane pentru ca ei nu sunt seriosi. Principiul cooperarii loiale nu este incalcat doar de statul austriac, ci si de OMV. In plus, este o organizatie foarte corupta! Vezi contractele date companiilor austriece care ajung apoi la partidul cancelarului.

  8. Cum a ajuns Romania in situatia asta, sa depinda de acordul guvernului austriac, ghidat de Nehammer, ca sa faca ceva, orice, cu propriile resurse?

    • OMV a cumpărat Petrom devenind acționar majoritar. Adică decizia la ei. Nu poți să îl faci acționar minoritar (decizia la statul român) decât cu acordul lui. Altfel, încalci contractul dr vanzare.

    • Bine le-a mai spus Sosoaca astora, vanzatori de tara. Acu’ sa le puna piedici pana pleaca OMV din tara. Am semnat petitia pentru nationalizarea Petromului. Macar daca se imbogatesc unii, sa fie de-ai nostri, nu austrieci.

    • A ajuns Bode care nu a plagiat 4 cincimi din lucrarea de doctorat si e penalizat de USR la mana lui Nehammer care nici macar atat nu a apucat sa faca, el la 40 abia terminand o facultate. Sa se roage de austriac ba sa intram in Schengen, ba pentru nationalizare. Niste comercianti.

  9. Statul roman e condus de niște prosti fuduli. Dacă vrea sa se răzbune atunci sa închidă companiile pe care le are în Austria nu sa își bata joc de societatea românească Petrom.

    • Daca ar fi fost destepti ar fi cumparat ei OMV ca subsidiara a PETROM. Ar fi fost mai normal tinand cont de valoare. Dar „campania” OMV a fost mai eficienta.

  10. Problema e ca Romania are o conducere total lipsita de autoritate, dar cu reflexe neomarxiste. Ba vor sa plafoneze preturile la energie (dar de 30 de ani nu fac nimic ca sa deschida noi capacitati), ba impoziteaza clasa medie, atat cat este, pana ajunge la nivelul asistatilor social, ba are idei de nationalizare ( in timp ce companiile de stat sunt burdusite cu membri de partid) etc.

  11. Dacă Omv ul a găsit așa repede portița de scăpare, înseamnă că legea lui cacaciu, danciuca plagiatorul special și ciolanache a fost făcută fie prost, de niște incompetenți oribili, fie cu dedicație, iar atunci ăștia toți ar trebui să plătească. As înclina totuși spre prima variantă, la ce angajari se fac în ministere

  12. Punerea pe masa a problemei evocă faptul că s-a intrat într-o fundătură, totul nu se poate face decît cu acordul OMV și in caz afirmativ cu banii jos.

  13. Suntem condusi de politicieni vanduti.
    Maine as vota demiterea lui Iohannis pentru inalta tradare.

  14. Popescu, omul austriecilor, ne norocitul de ochelarist și potaie pe deasupra.

  15. Nerespectarea clauzelor contractului de către austrieci poate duce la rezilierea contractului. Numai să vrea vânduții ăștia care-și încasează comisioanele de la omv. Am ajuns pe mâna unor trădători fără scrupule.

  16. Guvernul Romaniei are nevoie ca de aer de banii OMV Petrom. Ei trebuie dati repede pe pensii speciale, cohortelor de bugetari angajati pe banda rulanta, programului Anghel Saligny, primariilor de la tara carora nu le ajung banii pentru salariile mari pe care si le-au data fara sa le merite, etc, etc. Cei din imprumuturi nu prea mai ajung.

    • Iau o nimica toată de la omv față de profiturile fabuloase ale austriecilor. Plus alte taxe pe care nu vor să le plătească. Redevențele sunt foarte mici și nici pe alea, așa mici, nu vor să le plătească. Nu se aleg cu mare lucru de la omv pentru că sunt corupți și pro5ti. Plus neveste și amante angajate care ard gazul la omv.

  17. Analizeaza pe dreaqu ! Pai daca se vrea cresterea gardului de participare a Romaniei si romanilor la OMV-PETROM de ce fondul de pensii romanesc a VANDUT MILIOANE DE ACTIUNI ? Si CINE le-a cumparat ! Gubern PSD de DOI BANI si cinci parale ! Ca sa-ti CRESTI participarea trebue sa CUMPERI actiuni – nu sa vinzi ! Prostia la ea acasa !

  18. Vis a vis de chestiunea asta AUR a avut o reacție. USR ? O opinie? Sau ei consideră că e ok . Pe principiul , partid de opoziție. Când au voie?

  19. Atatea GENII care comenteza fara sa aiba 2-3 neuroni functionali ca la articolul asta ….mai rar🤪

    • cum adica mai rar? asa e tot timpul. Asta e nivelul de intelegere a mecanismelor de functionare ale unei companii si procentul de la comentarii e in concordanta cu real life. desi in numar mic, respecta proportiile reprezentative.

  20. Daca nu ai nimic de spus, pe subiect, nu e obligatoriu sa comentezi, GENIULE !

  21. In directoratul petrom in afara de 1 austriac restul sunt romani sau alte natii. In actionariatul petrom, in afara de omv si statul roman mai sunt vreo 28% diverse persoane fizice si juridice. profitul ala extraordinar nu-l ia OMV si pleaca in austria cu el. Ca sa poata scoate OMV bani din petrom fara sa dea statului roman, trebuie sa ii treaca prin niste mecanisme financiare gen cheltuieli, imprumuturi. Ori daca discutam de profit ala e taxat si mega taxat de statul roman ca la asta se pricepe. Si din acel profit omv isi ia 51%, statul roman 20% si noi restul de 28%.
    Daca politrucii de prin ministere sunt incompetenti si nu au putut sa analizeze retrospectiv veniturile per categorie ale petrom cand au facut ordonanta aia, OMV e de vina? Pt mine ca actionar cel mai de groaza scenariu e ala in care statul se apuca sa nationalizeze SNP.