”Organizarea separațiilor” și decadența democrației românești / Vă place țara asta făcută praf de unii ca Ciucă, Ciolacu și Iohannis?
Într-una dintre cele mai luminate scrieri politice contemporane despre funcționarea democrației moderne, filozoful francez Pierre Manent scrie capitole esențiale în lucrarea ”Cum de putem trăi împreună”, 16 lecții de filozofie politică pe înțelesul oricui, carte apărută la editura Humanitas.
Democrația modernă ar înseamna în primul rând o ”organizare a separațiilor”. ”Cu cât un regim și o societate sunt mai democratice, cu atât ele produc mai multe profesiuni, distincții, separații care constituie tot atâtea avantaje, tot atâtea superiorități în raport cu regimurile nedemocratice sau mai puțin democratice”, notează filozoful francez.
Dar care ar fi aceste separații despre care vorbește Manent? Dacă acceptăm că mișcarea de distingere sau de separare este un aspect fundamental al democrației moderne, filozoful francez inventariază cel puțin șase categorii de separații:
- separația profesiunilor, sau diviziunea muncii;
- separația puterilor;
- separația Bisericii de stat;
- separația societății civile de stat;
- separația dintre reprezentat și reprezentant;
- separația faptelor și valorilor, sau a științei și vieții
Aceste separații, avertizează Manent, trebuie puse în practică și, mai apoi, trebuie apărate. De ce? ”Fiindcă separațiile amintite sunt necesare libertății. Mai mult, ele definesc libertatea așa cum o înțeleg Modernii. Libertatea modernă este organizată pe organizarea separațiilor. Regimul modern își instituie separațiile pentru libertate. Libertatea modernă este inseparabil legată de aceste sparații”, notează Pierre Manent.
Dacă judecăm democrația românească după ”separațiile” lui Manent vom constata că trăim într-o ”democrație proastă”, ”decadentă” sau ”coruptă”. Aproape toate cele șase separații funcționază deficitar.
La capitolul ”separația profesiunilor”, de pildă, sau diviziunea muncii, iarăși România iese prost. La noi prosperă ”capitalismul de stat” pe spinarea companiilor private și din banii cetățenilor, împovărați cu taxe și impozite pentru a îngrășa un aparat de stat tot mai obez.
Acest aparat funcționăresc, mai bine plătit chiar decât angajații din privat, ar trebui să lucreze în slujba binelui public, dar lucrează împotriva lui. Funcția publică a devenit o sinecură, un titlu oficial acordat arbitrar, pe criterii politice, cu scopul de a jefui statul de resursele provenite, așa cum spuneam, din taxele și impozitele plătite de cetățeni și de companii private.
Încă vă îndoiți? Citiți dezvăluirile Economedia despre milioanele de euro cheltuite de companiile de stat cu primele acordate angajaților săi, funcțiile de top fiind ocupate exclusiv de clientela de partid. Sau revedeți puțin cum funcționază o bancă de stat, ca Eximbank, care plătește unor politruci analfabeții în finanțe mii de euro lunar.
Altfel spus, diviziunea muncii este profund distorisionată. Frustrarea plătitorilor de taxe crește pe măsură ce servații publici jefuiesc metodic resursele statului iar cei care le produc au devenit servitorii statului. România a fost și rămâne raiul ”capitalismului de stat”, cu companii care prosperă din bani publici și contracte obținut fraudulos.
Separația puterilor este și ea în mare suferință. Parlamentul, puterea legislativă, dominat de coaliția PSD-PNL-UDMR a devenit o simplă anexă a puterii executive. Puterea judecătorească a fost anihilată în cea mai importantă componentă a ei: controlul abuzurilor puterii.
A patra putere în stat, presa, s-a transformat în câinele de pază al puterii, hrănită generos de principalele partide aflate la putere, PSD și PNL, cu contracte în valoare de milioane de euro lunar. Cea mai mare parte a presei românești este plătită, culmea ironiei, din banii publici primiți subvenție de marile partide, ca să tacă.
Banii cetățenilor ajung la partide, partidele cumpără presa iar presa minte publicul chiar pe banii lui. Iată un mecanism de un cinism extraordinar, cu consecințe dezastruoase pentru democrație.
Pierre Manent: ”Alegerea de către popor a reprezentanților săi nu are sens decât dacă cetățenii sunt informați, și pot deci să comunice liber și în siguranță, pe scurt, dacă poporul se bucură de libertățile publice”.
Separația bisericii de stat. Biserica ortodoxă prestează servicii publice pentru partide și invers. Nu există o separație reală, ci servicii reciproc avantajoase prestate de o parte sau alta. Iată o imagine cât se poate de elocventă suprinsă de Sorin Ioniță și redată pe Facebook:
”Pentru ce este mitropolitul Moldovei în prim plan la ceremoniile Unirii azi la Iaşi, din moment ce biserica ortodoxă s-a opus unirii Principatelor, la un moment dat chiar cu arma în mână, fiind profund sceptică faţă de noul stat român şi occidentalizare în general?
Şi pe bună dreptate, ştia ea ce ştia, că după unire s-a trecut accelerat la grafia latină, s-au expropriat aceste offshoruri greceşti care erau mânăstirile etc? De unde şi până unde face acuma slujbe la mormântul francmasonului Cuza, pe care l-a urât din rărunchi? Adică ok, între timp BOR s-a dat cu statul naţional modern, dar n-ar putea sta deoparte măcar în momentele şi locurile simbolice unde l-a subminat activ?”, scrie Sorin Ioniță pe Facebook.
Imaginile comentate de Sorin Ioniță de la Iași sunt deja un loc comun. Un politician fără popă este ca un detergent fără reclamă.
Înaltele fețe bisericești și politicienii care se potențează reciproc la marile evenimente definesc relația dintre stat și Biserică din ultimii 30 de ani cel puțin: un lung șir de servicii reciproce.
Biserica Ortodoxă este parte din stat, nu separată de el. De aici, o serie întreagă de concesii largi făcute bisericii de către putere politică: educația sexuală în școli nu există, parteneriatul civil este imposibil de legalizat, nu mai vorbim de căsătoriile între persoane de același sex.
Același Pierre Manent ne spune de ce separația stat-biserică, care încă nu se produce în România, dimpotrivă, este obligatorie în vremurile noastre. ”Separându-se tot mai tranșant de orice opinie religioasă, statul își va descoperi din ce în ce mai limpede rațiunea de a fi, și anume protejarea, garantarea, punerea în practică a Drepturilor Omului”.
De ce este, în cele din urmă, atât de importantă separația statului de biserică? În capitolul dedicat vectorului teologico-politic, Manent rezumă pe înțelesul tuturor:
”Fiecare este considerat drept un proprietar căruia statul și societatea trebuie să-i respecte proprietatea, dar o proprietate care nu mai comportă doar bunurile, chiar dacă înțelegem prin ele, ca Locke, viața și libertatea: ea comportă și opiniile, ”valorile”, ”identitățile”, ”orientările”. Sunt proprietarul legitim a tot ceea ce sunt. Statul și societatea trebuie să recunoască și să declare acest lucru: ele trebuie să aprobe explicit tot ceea ce sunt”.
Aș putea bine-merci să fac pe deșteptul în ce privește următoarele trei ”separații”, dar m-am săturat de țara asta făcută praf de unii ca Ciucă, Ciolacu și Iohannis. ”Organizara separațiilor” este, cel puțin în România, un faliment atent regizat, o criză continuă, un amestec de autorități și puteri din care nu rezultă nimic bun. Democrația românească, încă foarte tânără, a împlinit puțin peste 30 de ani.
Democrațiile franceză sau americană, de unde învățăm mecanismele de checks&balances, s-au rafinat în ultimele două secole. Generația noastră nu mai are însă timp să inventeze cel mai bun sistem dintre relele posibile și am dori să-l vedem funcțional în timpul vieții noastre.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
108 comentarii