G4Media.ro

Arafat: Sprijinul României pentru Siria în urma cutremurului devastator va fi umanitar,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Arafat: Sprijinul României pentru Siria în urma cutremurului devastator va fi umanitar, vom vedea ce putem acoperi din lista trimisă la Protecția Civilă a UE. Și aici lucrăm cu simțul urgenței

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, miercuri, într-un briefing la Palatul Victoria, că sprijinul României pentru Siria în urma cutremurului devastator va fi umanitar, nu cu echipe de salvatori, iar în următoarele zile Comitetul Național pentru Situații de Urgență va decide ajutorul.

„Sprijinul mai mult va fi umanitar. E o listă deja transmisă de Siria la Protecția Civilă a UE. Vom vedea ce putem acoperi din cadrul listei. Se va decide în CNSU. (…) Vom vedea care e calea optimă de transport, având în vedere și situația din regiune”, a declarat Arafat.

El a menționat că pe lista trimisă de Siria se regăsesc alimente, saltele, pături, paturi, încălzitoare, generatoare, echipamente medicale și altele.

„Și aici lucrăm cu simțul urgenței, nu lucrăm mai relaxat. Deja când a intrat pe Mecanismul de Protecție Civilă, noi aveam deja discutat și încercăm să realizăm cât mai urgent”, a subliniat Raed Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a precizat că, trimițând deja echipe în Turcia, e foarte greu pentru România să acționeze în teren și în altă țară.

„Cum a fost cu incendiile: când am trimis în Grecia, nu am putut să trimitem pe teren și în alte țări. Nu putem să fim în 2-3 țări în același timp”, a adăugat Arafat.

Siria a activat mecanismul de protecție civilă al UE la două zile după cutremur, a declarat miercuri Janez Lenarcic, șeful Comisiei Europene pentru gestionarea crizelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Care urgenta? Ca au trecut deja 2 zile.
    Asta nu e a.naliza completa.
    Trebuia sa includa si urmatoarele 2 informatii:
    1. am deschis cont colo,
    2. strangem dincolo.