Ce faci prima dată când se produce un cutremur? Raed Arafat: Oprești gazele și deschizi ușa apartamentului
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat, luni seara, la Digi24, ce trebuie să facă oamenii atunci când se produce un cutremur.
Primul lucru este să oprești gazele, iar apoi să deschizi ușa apartamentului, pentru că există riscul ca aceasta să se blocheze din cauza seismului.
Nu ieși din casă, ci te adăpostești sub tocul unei uși din interior sau sub o masă.
E indicat ca obiectele grele de mobilă să fi fost fixate de pereți din timp, ca măsură de precauție.
Dacă un seism se produce în timp ce copiii sunt la grădiniță sau la școală, aceștia trebuie să se adăpostească sub bănci și să stea în clase până când se încheie cutremurul. De altfel, școlile și grădinițele ar trebui să organizeze periodic exerciții, pentru ca cei mici să știe ce au de făcut într-o astfel de situație.
Nu suni la 112 să anunți că e cutremur, ci doar dacă s-a întâmplat ceva, cum ar fi un incendiu.
Un ghid complet este publicat pe fiipregatit.ro.
Oamenii mai trebuie să știe că autoritățile au un plan de intervenție în cazul unui cutremur major, dar salvatorii vor ajunge treptat în locurile cele mai afectate. Primii vin pompierii din zonă, care la rândul lor au fost afectați de cutremur, apoi forțe din orașele care nu au avut de suferit. Treptat, dar destul de rapid după cum s-a văzut în Turcia, ajung și forțele internaționale.
Context. Un cutremur de 5,2 Richter a avut loc luni în România, la 14 km nord-vest de Târgu-Jiu și 73 km nord-est de Drobeta Turnu-Severin. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 15 km și a fost resimțit în vestul României, dar și în Serbia și Bulgaria.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii