G4Media.ro

Nicușor Dan anunță că Primăria Capitalei a depus 26 de cereri de…

Sursa foto: Facebook Nicușor Dan

Nicușor Dan anunță că Primăria Capitalei a depus 26 de cereri de finanțare de peste 650 de milioane de lei fonduri nerambursabile, pentru consolidare seismică

Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că Primăria Capitalei a depus 26 de cereri de finanțare de peste 650 de milioane de lei fonduri nerambursabile, pentru consolidare seismică.

„Am depus, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), 26 de cereri de finanțare (22 pentru clădiri rezidențiale și 4 pentru clădiri publice) cu o valoare de finanțare nerambursabilă de peste 650 de milioane de lei. Proiectele sunt pentru consolidare seismică, prin fonduri naționale”, a anunțat primarul general într-o postare pe Facebook.

Acesta a menționat că, dacă proiectele vor fi aprobate, vor putea fi consolidate imobile din zona centrală, construite în perioada interbelică, precum cele de pe Mendeleev 17, colț cu Piața Amzei 15, Magheru 27, Alexandru Beldiman 1, Carol I 63, Victoriei 101, corp A și B, Schitu Măgureanu 1 și 3.

Lista completă cu imobilele pentru care au fost depuse cereri de finanțare poate fi vizualizată aici.

Perioada de depunere a proiectelor pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic (PNCCRS) din fonduri naționale în baza Legii 212/2022 s-a încheiat. La nivel național s-au depus în platforma Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației 366 de cereri (132 cereri pentru clădiri rezidențiale și 234 pentru clădiri publice) în valoare de 5,7 miliarde lei, mai precizează Nicușor Dan.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează