G4Media.ro

Nicio măsură care să ducă la deblocarea analizei doctoratelor plagiate nu este…

Sursa foto: Pexels

Nicio măsură care să ducă la deblocarea analizei doctoratelor plagiate nu este propusă pentru 2023 de Ministerul Educației, în cel mai nou Raport privind starea învățământului superior

Impasul cauzat de o decizie de anul trecut a Curții Constituționale în privința verificării doctoratelor plagiate nu va avea o soluție clară în acest an, care să vină din partea Ministerului Educației. În noiembrie, când analiza tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode a fost blocată la CNATDCU, Ministerul promitea să coopereze cu forurile învățământului superior pentru a găsi soluții. Dar în propunerile pentru 2023, incluse în cel mai recent “Raport privind starea învățământului superior din România“, publicat recent pe site-ul instituției, Ministerul nu face nicio mențiune în acest sens, ci doar propuneri ce pun accentul pe prevenirea problemelor de etică și abordarea lor la nivel de universitate.

Amintim că, la sfârșitul anului trecut, în urma unor discuții cu ministrul Ligia Deca și cu secretarul de stat Gigel Paraschiv, forul care până recent era abilitat să verifice tezele de doctorat suspecte de plagiat, CNATDCU, a anunțat că nu mai poate analiza teza ministrului Lucian Bode. Atunci, Ministerul Educației arăta: “CNATDCU sau Ministerul Educației nu au competența de a reevalua fondul științific al tezei de doctorat elaborate”, ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale privind retragerea titlurilor de doctor. Teza lui Bode avea să fie analizată în Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai, care a constatat plagiat printr-o decizie care acum este contestată în instanță de către ministru.

  • În noiembrie, Ministerul Educației se angaja să coopereze cu CNATDCU pentru a găsi soluții și punea accentul pe lucrul “împreună”: “Ministerul Educației și CNATDCU vor coopera pentru a găsi soluțiile potrivite care să respecte regulile constituționale și legale și, în același timp, pentru a construi o nouă paradigmă de gândire a sistemului de analiză și verificare a încălcării normelor de etică, principiu ce stă la baza legislației învățământului superior. Împreună putem asigura respectarea Constituției și a legilor acestui stat.  (…)”

Cum se regăsește această dorință de a căuta soluții pentru impasul produs de Curtea Constituțională, în direcțiile de dezvoltare pentru 2023? În capitolul dedicat acestora, din “Raportul privind starea învățământului superior din România 2021–2022”, publicat luni, segmentul referitor la “Consolidarea unui climat etic în mediul universitar” nu menționează nicio măsură care să angajeze ministerul.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...