Șeful DNA Constanța a câștigat în primă instanță procesul cu Antena 3, EVZ, stiripesurse, Gâdea, Curea și alți jurnaliști care l-au acuzat că a făcut dosare din răzbunare/ Decizia Tribunalului Cluj nu este definitivă
Șeful DNA Constanța, procurorul Andrei Bodean, a câștigat în primă instanță procesul cu Antena 3, EVZ, stiripesurse, Mihai Gâdea, Mirel Curea și alți jurnaliști care l-au acuzat că l-a arestat, anchetat și trimis în judecată pe avocatul constănțean Sorin Calaigii după ce soția acestuia i-ar fi refuzat avansurile sexuale procurorului la o petrecere de Revelion, transmite Info Sud-Est. Decizia judecătorilor Tribunalului Cluj nu este definitivă.
Dosarul lui Bodean împotriva EVZ, Antena 3, știripesurse și a celorlalte trusturi și jurnaliști a fost înregistrat în decembrie 2019 la Tribunalul Cluj (679/117/2019), iar luni judecătorii au admis în parte cererea procurorului.
Judecătorii susțin că șefului DNA Constanța i-au fost încălcate dreptul la onoare, demnitate și reputație, dar i-au respins solicitarea pentru despăgubiri morale, în timp ce pârâții sunt obligați să publice sentința Tribunalului Cluj într-un ziar de mare circulație, pe cheltuiala lor, și să-i plătească procurorului cheltuielile de judecată în valoare de 2100 de lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank