G4Media.ro

Tribunalul București: Membrii trupei Cargo pot folosi numele formației / Familia solistului…

Sursa foto: Facebook Cargo

Tribunalul București: Membrii trupei Cargo pot folosi numele formației / Familia solistului Adi Bărar, decedat în 2021, a cerut interzicerea folosirii numelui / Decizia nu e definitivă

Disputa pentru folosirea mărcii înregistrate Cargo continuă între familia fostului lider al trupei, Adrian Bărar, și actualii membri ai formației. Tribunalul București a pronunțat o primă sentință în procesul intentat pentru interzicerea folosirii numelui și le dă dreptate muzicienilor, anunță Agenția de presă Rador.

Potrivit Adrianei Bărar, fiica artistului, sentința, care nu este definitivă, va fi contestată. Membrii trupei au deschis la rândul lor un proces împotriva familiei.

Managerul trupei Cargo, Cosmin Nicoară, a declarat că membrii formației își mențin punctul de vedere, acela de a nu face comentarii pe subiect.

Familia fostului lider al trupei Cargo i-a dat în judecată pe actualii membri ai formației, cerând interzicerea folosirii mărcii înregistrate de Adrian Bărar la OSIM.

Potrivit Adrianei Bărar, fiica muzicianului, familia a încercat să ajungă la o înțelegere amiabilă pentru folosirea brandului Cargo, dar pentru că acest lucru nu a fost posibil s-a ajuns în instanță.

“Adi Bărar și-a fi dorit ca formația să continue chiar și după moartea sa, însă nu în acest fel. Turneul din SUA sau Canada, unde s-a cântat în săli de nunți cu mari compromisuri în ceea ce privește sunetul și instrumentele cu care au cântat n-a fost niciodată pe lista de dorințe a liderului trupei. Ne aflăm toți într-o situație extrem de neplăcută acum și foarte dureroasă. Ce ne dorim noi de fapt acum este încetarea folosirii mărcii Cargo pe care noi o deținem în mod legal, până la o variantă de licențiere care va include și câteva condiții de utilizare a brandului Cargo, pentru a fi siguri că va rămâne brandul pe care l-a construit Adi Bărar și nu se va degrada de-a lungul timpului”, spune Adriana Bărar.

Adrian Bărar a decedat în martie 2021.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...