G4Media.ro

Premieră în București: începe ”inspecția vizuală” a clădirilor pentru determinarea riscului seismic

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Premieră în București: începe ”inspecția vizuală” a clădirilor pentru determinarea riscului seismic

Primele evaluări vizuale rapide ale imobilelor din Capitală ar urma să înceapă până în luna septembrie, iar printre clădirile care vor avea prioritate să numără blocurile cu cel puţin trei etaje construite înainte de 1968 şi construcţiile cu funcţiuni în domeniul educaţiei şi al sănătăţii, transmite Agerpres.

Precizările au fost făcute, vineri, de şeful Departamentului Urbanism din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti, Bogdan Suditu, la finalul unei discuţii tehnice la care au luat parte reprezentanţi ai PMB, ai Primăriilor de sector, ai Ministerului Dezvoltării, ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ai Universităţii Tehnice de Construcţii şi ai unor ONG-uri.

Suditu a subliniat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, deşi cele 10.000 de blocuri realizate înainte de 1968 îndeplinesc criteriile în vederea evaluării rapide, ele nu sunt în mod obligatoriu vulnerabile. El a menţionat că în cadrul evaluării vizuale rapide va avea un rol important tipul de structură a clădirilor.

„Sunt foarte vulnerabile clădirile cu parterul flexibil. Şi atunci, cunoscând informaţiile astea din surse oficiale, chiar dacă au fost anvelopate, dacă o clădire este cu parter flexibil, un bloc care la parter are magazine, (…) nu trebuie neapărat să vedem o crăpătură ca să înţelegem că este potenţial vulnerabilă”, a spus el.

Bogdan Suditu a adăugat că vor fi coroborate datele deţinute de către autorităţile locale şi cele centrale, de către Universitatea Tehnică, dar şi de către ONG-uri. În primul rând, vor fi colectate informaţiile referitoare la clădirile P+3 cu cel puţin zece apartamente, construite înainte de 1968. În decurs de o lună, aceste informaţii vor fi introduse într-o hartă a clădirilor, iar evaluările vizuale vor începe până în luna septembrie. Totodată, urmează să fie elaborată o hotărâre de Consiliu General, în vederea partajării responsabilităţilor între Primăria Capitalei şi Primăriile de sector. Este posibil ca Primăria Capitalei să se ocupe de zonele construire protejate, iar sectoarele să gestioneze situaţia celorlalte.

„Am avut un scenariu propus din partea colegilor ingineri, care spuneau că o sută de ingineri, în două luni şi jumătate, pot realiza evaluările acestor 10.000 de clădiri. (…) Să le vedem unde sunt situate, în aşa fel încât să prioritizăm această evaluare vizuală rapidă. S-a discutat despre criterii, pentru că Bucureştiul este foarte mare. Realizarea acestei etape de evaluare vizuală rapidă trebuie să fie partajată între PMB, respectiv Primăriile de sector”, a explicat el.

Şeful Departamentului de Urbanism a evidenţiat că, potrivit noii legislaţii, nu mai este necesar acordul tuturor proprietarilor în vederea consolidării unui imobil, ci este suficient să fie de acord jumătate plus unu dintre membrii asociaţiei de locatari. În momentul în care va începe programul de consolidare, imobilul va fi debranşat de la utilităţi. El a atras atenţia asupra faptului că în prezent există clădiri expertizate cu risc seismic în zona centrală a Capitalei unde nu locuiesc proprietarii, dar apartamentele sunt închiriate.

Directorul executiv al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), Răzvan Munteanu, a declarat că evaluarea vizuală rapidă nu va încadra în mod obligatoriu imobilul într-o clasă de risc seismic. Evaluarea va permite însă acordarea unui scor, astfel încât clădirile să fie prioritizate în vederea expertizelor tehnice şi a consolidărilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ne facem ca facem

  2. Masuratori ochiometrice