G4Media.ro

Hotelierii din Poiana Brașov spun că festivalul Massif nu le-a adus bani…

Sursa foto: Facebook BeMassif

Hotelierii din Poiana Brașov spun că festivalul Massif nu le-a adus bani /„Line-up-ul era făcut pentru puștani care se cazau în apartamentele din Brașov, prin Airbnb” / „Pe partea de imagine nu poți spune că a fost un câștig, pentru că lumea știa deja de Poiana Brașov”

Hotelierii din Poiana Brașov se plâng că nu au avut câștiguri financiare de pe urma Festivalului Massif, a declarat, pentru BizBrașov, Roxana Cojocea, președinta Organizației Patronale de Turism Poiana Brașov.

„Festivalul nu a generat venituri pentru agenții economici din Poiana Brașov, pentru că majoritatea participanilor au fost tineri care s-au cazat în Brașov, în apartamente, prin AirBNB. Nici locațiile Food&Bar nu au avut foarte mult de câștigat. Vineri vom organiza o întâlnire în cadrul patronatului și vom vedea ce concluzii vom trage. Deocamdată, la prima vedere, nu ni s-a părut un eveniment organizat pentru turiști, ci pentru brașoveni”, a explicat Cojocea.

Ea a lăudat însă organizarea.

„Se desprind câteva concluzii pozitive – iată că se poate să urci în Poiană, cu mașina, doar cu voucherul de cazare, în rest cu autobuzul. Am putea aplica asta și pe viitor, pe 1 ianuarie, de exemplu, când stăm în trafic cu orele ca să ajungem în Poiana Brașov. Pe partea de imagine nu poți spune că a fost un câștig, pentru că lumea știa deja de Poiana Brașov. Line-up-ul, de exemplu, a fost construit pentru oameni care nu se cazează în Poiana Brașov. Trebuie văzut ce să facem în viitor, pentru că dacă facem un festival doar pentru brașoveni, acesta se poate organiza chiar în oraș, nu trebuie să urcăm în Poiană pentru asta”, a mai spus Roxana Cojocea, președinta Organizației Patronale de Turism Poiana Brașov.

Prima ediție a festivalului Massif a adunat peste 38.000 de spectatori, în cele 3 zile de show-uri și concerte live din Poiana Brașov, au anunțat organizatorii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. @gordonFraeman – Absolut de acord! In ultima vreme, preturile de la hotelurile mai rasarite din Romania au luat-o pe aratura.

  2. La prețurile de cazare ar fi fost pline hotelurile din Poiană dacă ar fi fost festival de manele