TikTok creează ”o enclavă europeană sigură” pentru datele utilizatorilor din Marea Britanie şi Spaţiul Economic European
TikTok anunţă detalii despre Proiectul Clover, care va crea o ”enclavă europeană sigură pentru datele utilizatorilor TikTok din Marea Britanie şi Spaţiul Economic European”, transmite News.ro. Prin acest proiect, TikTok lansează o serie de măsuri pentru a îmbunătăţi protecţia datelor existente.
Având la bază modelul pentru securitatea datelor din SUA, TikTok îşi va îmbunătăţi măsurile de control pentru accesul la date prin introducerea de bariere de securitate. Acestea vor determina accesul angajaţilor la datele utilizatorilor TikTok din Marea Britanie şi Europa, precum şi transferurile de date ale utilizatorilor europeni. Orice acces la date nu numai că va respecta legile privind protecţia datelor, ci va trebui să treacă mai întâi prin aceste bariere de securitate şi verificări suplimentare.
Pentru o mai bună supraveghere şi verificări independente în acest sens, TikTok a anunţat că va alege un partener european terţ pentru securitatea datelor. Acesta va supraveghea şi audita comenzile şi protecţia datelor, va monitoriza fluxurile de date, va oferi verificări independente şi va raporta incidentele.
TikTok va colabora, de asemenea, cu părţi terţe pentru a încorpora cele mai recente tehnologii de îmbunătăţire a confidenţialităţii. Aceasta include, dar nu se limitează la, pseudonimizarea datelor cu caracter personal, agregarea datelor şi un sistem cunoscut sub numele de confidenţialitate diferenţială.
Pe lângă centrul său european de date din Dublin anunţat anul trecut, TikTok a confirmat astăzi alte două centre de date europene: un al doilea centru de date în Dublin şi al treilea în regiunea Hamar din Norvegia. Acesta din urmă va fi alimentat cu 100% energie regenerabilă.
TikTok a început deja să stocheze datele utilizatorilor TikTok europeni în Irlanda şi va continua să stochete datele utilizatorilor europeni local în 2023 şi în 2024. Odată finalizate, cele trei centre de date vor reprezenta locaţia implicită de stocare a datelor utilizatorilor TikTok europeni, cu o investiţie anuală de 1,2 miliarde de euro.
O echipă internă dedicată lucrează la Proiectul Clover încă de anul trecut, iar implementarea acestor măsuri noi în industrie va continua pe tot parcursul acestui an, dar şi în 2024.
Măsurile luate prin Proiectul Clover vor face ca TikTok să treacă de la îndeplinirea standardelor din industrie la stabilirea unui nou standard în ceea ce priveşte securitatea datelor în Europa. Acest lucru va completa strategia de lungă durată în ceea ce priveşte utilizarea datelor în Europa, care se bazează pe principiile stocării locale a datelor utilizatorilor europeni, minimizarea fluxurilor de date în afara Europei şi reducerea în continuare a accesului angajaţilor la datele utilizatorilor.
„Proiectul Clover consolidează angajamentul nostru pe termen lung faţă de securitatea datelor în Europa şi ne va ajuta să garantăm că cei 150 de milioane de utilizatori care fac parte din comunitatea TikTok se bucură de protecţie şi securitate a datelor de top în industrie”, a declarat Theo Bertram, VP Public Policy & Government Relations – TikTok.
Peste 150 de milioane de oameni din toată Europa accesează TikTok în fiecare lună.
Noul centru de date din Norvegia va fi operat folosind 100% energie regenerabilă (cu o sursă locală de hidroenergie), va beneficia de un climat mai rece pentru a folosi răcirea naturală şi a reduce PUE (eficacitatea utilizării energiei) şi pentru a îmbunătăţi eficienţa energetică şi va recicla căldura în exces, care va fi disponibilă ca resursă energetică pentru activităţi noi şi existente în zonele din jur.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii