G4Media.ro

VIDEO Timișoara: Un tramvai Bozankaya, de producție turcească, a luat foc în…

VIDEO Timișoara: Un tramvai Bozankaya, de producție turcească, a luat foc în mers/ Este vorba de primul tramvai Bozankaya sosit la Timișoara / Anul trecut, mai multe astfel de tramvaie au rămas blocate pe șine

Motorul unui tramvai nou, realizat de compania Bozankaya din Turcia, a luat foc în mers, miercuri, în timp ce garnitura se afla pe traseu. Nicio persoană nu a fost rănită, pompierii intervenind pentru a stinge incendiul. Cauza izbucnirii acestuia urmează să fie stabilită, scrie News.ro

Tramvaiul Bozankaya se afla pe traseu în faţa Palatului Administrativ, în apropiere de centrul oraşului Timişoara, când motorul acestuia a luat foc, iar de sub tramvai a ieşit fum.

Reprezentanţii STPT au declarat că vatmanul a sesizat că tramvaiul s-a blocat pe linii şi şi-a anunţat colegii din dispecerat că urma să se retragă în depou, însă pe drum a luat foc motorul acestuia. Vatmanul a intervenit de urgenţă cu extinctorul, dar au fost chemaţi şi pompierii.

„Vatmanul ne-a anunțat că tramvaiul urma să intre în depou, pentru că s-a tot blocat pe traseu. Când a ajuns în zona Prefecturii, în timp ce se îndrepta spre depou, vatmanul a observat că motorul a luat foc. A coborât imediat și a stins focul cu extinctorul, însa au fost chemați și pompierii, pentru a ne asigura că nu sunt alte probleme ascunse. Este vorba despre un tramvai Bozankaya, primul care a ajuns la Timișoara. Au fost anuntati specialiștii din cadrul fabricii, sunt pe drum. Urmeaza să fie facute cercetari pentru a stabili care a fost cauza incendiului„, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Patriciu Ruset, directorul adjunct al STPT.

În momentul incidentului, în tramvai se aflau călători, însă nimeni nu a fost rănit.

Anul trecut, în iunie, mai multe tramvaie Bozankaya s-au blocat pe șine în Timișoara, iar producătorul turc a explicat că de vină este infrastructura învechită a orașului, care ar trebui adaptată la noua tehnologie a vehiculelor.

La începutul acestui an, presa din Iași scria că 60% dintre tramvaiele Bozankaya au raportat o problemă gravă: dau cu spatele din senin, iar vatmanii pierd controlul.

Contractul semnat în 2019 prevede livrarea a 21 de tramvaie. La Timişoara urmează să sosească, până la finalul acestui an, încă cinci astfel de tramvaie, conform contractului.

Fiecare mijloc de transport costă 11,58 milioane de lei, cu TVA inclusă, are 30 de metri lungime şi o capacitate de 200 de călători, din care 48 de locuri pe scaune. Toate costă aproape 50 de milioane de euro, din care mai bine de 80% reprezintă fonduri europene nerambursabile obţinute prin Programul Operaţional Regional. Restul sumei va fi acoperită de municipalitate prin credit.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Oare de ce turcii câștiga atâtea licitații de tramvaie si autobuze in Romania?
    O fi ca știu sa spaguiasca intr-un fel magistral?

  2. autobuzele turcesti din bucuresti dau cu apa fiarta pe calatori sau nu se deschid…tramvaiele turcesti iau foc…lamaile si legumele turcesti depasesc nivelu de siguranta pentru otravuri impotriva daunatorilor… din turcă çubuk…in romana ciubuc…‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️…hai sa bagam in continuare gaz, tehnologie 5g , masini si mancare de la dictaturi…ca democratia si drepturile-s pentru fraieri…😉😉😉😉😉😉😉