G4Media.ro

Guvernul a identificat peste 2,1 milioane de locuri de consum eligibile pentru…

Sursa foto: Economedia / Ilona Andrei

Guvernul a identificat peste 2,1 milioane de locuri de consum eligibile pentru sprijinul la plata facturilor la energie / Ajutorul se acordă pentru cei cu venit net sub 2.000 de lei

Un număr de 2.147.325 de locuri de consum eligibile pentru acordarea sprijinului pentru plata facturilor la energie de către persoanele vulnerabile – măsură prevăzută prin OUG nr. 166/2022 – a fost identificat până la începutul lunii martie, potrivit unei note de informare prezentată în şedinţa de joi a Guvernului, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Executivului, nota de informare de care Guvernul a luat act include o analiză a situaţiei la zi privind ajutorul financiar de 1.400 de lei, acordat în două tranşe în acest an, pentru plata facturilor la energie de către persoanele vulnerabile.

„Astfel, până la începutul lunii martie, s-a identificat un număr de 2.147.325 locuri de consum eligibile. Pentru tranşa 1, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a emis şi alimentat conturile aferente cardurilor de energie pentru 1.789.271 locuri de consum în luna februarie. Lista cu beneficiarii eligibili a fost actualizată şi 358.054 urmează să primească carduri de energie în prima parte a lunii martie”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că pentru prima tranşă de 700 de lei s-au efectuat peste 270.000 de plăţi prin mandat poştal, în valoare de peste 85 milioane lei şi s-au procesat peste 4.000 de plăţi online, în valoarea de circa 1,7 milioane de lei.

De asemenea, au fost emise 590.087 de înştiinţări privind neeligibilitatea (303.678 înştiinţări pentru persoanele cu venit peste 2.000 lei şi 286.409 înştiinţări în cazul în care venitul mediu pe loc de consum este mai mare de 2.000 lei).

În ceea ce priveşte activitatea de call center, au fost preluate 107.890 apeluri telefonice şi au fost soluţionate 7.544 sesizări scrise, se mai menţionează în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează