Polițist din București, reținut de procurorii DNA după ce ar fi fost prins în flagrant când primea 10.000 de euro pentru a facilita obținerea frauduloasă a unor permise auto
Un polițist din București a fost reținut de procurorii DNA după ce ar fi fost prins în flagrant când primea 10.000 de euro pentru a facilita obținerea frauduloasă a unor permise auto.
„La data de 14 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența pe care ar fi pretins că o are asupra unor funcţionari publici, însărcinați cu eliberarea permiselor de conducere, promițând cu aceeași ocazie că îi va determina pe aceștia să faciliteze obținerea în mod fraudulos, de către aceasta și fratele ei, a documentelor respective. În contextul menționat mai sus, în data de 15 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel ar fi primit de la persoana respectivă suma 10.000 euro, reprezentând o primă tranșa din suma pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, susțin procurorii DNA.
Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 martie 2023, a inculpatului:
POPESCU VICTOR-DANIEL, agent de poliție judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti (D.G.P.M.B.) – Secţia 21, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 14 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența pe care ar fi pretins că o are asupra unor funcţionari publici, însărcinați cu eliberarea permiselor de conducere, promițând cu aceeași ocazie că îi va determina pe aceștia să faciliteze obținerea în mod fraudulos, de către aceasta și fratele ei, a documentelor respective.
În contextul menționat mai sus, în data de 15 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel ar fi primit de la persoana respectivă suma 10.000 euro, reprezentând o primă tranșa din suma pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatului Popescu Victor-Daniel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 16 martie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii