G4Media.ro

Sistemul bancar american este solid după acţiunile hotărâte ale autorităţilor luate ca…

Trezoreria SUA

Sistemul bancar american este solid după acţiunile hotărâte ale autorităţilor luate ca răspuns la prăbușirea Silicon Valley Bank, susţine secretarul Trezoreriei

Sistemul bancar american rămâne solid, iar americanii pot avea încredere că economiile lor vor fi acolo atunci când vor avea nevoie de ele, graţie acţiunilor „hotărâte şi în forţă” luate după colapsul Silicon Valley Bank (SVB), a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, potrivit Reuters.

Audiată, Comisia bancară din Senatul SUA, Janet Yellen a subliniat că măsurile de urgenţă anunțate duminică de Trezorerie şi  de alte organisme de reglementare financiară din SUA, pentru a consolida încrederea publicului în sistemul bancar după colapsul SVB, scot în evidenţă hotărârea autorităţilor de a-i proteja pe deponenţii băncilor.

„Pot să îi asigur pe membri comisiei că sistemul nostru bancar este solid şi că americanii pot avea încredere că economiile lor vor fi acolo când vor avea nevoie de ele”, a spus Janet Yellen.

„Acţiunile din această săptămână demonstrează angajamentul nostru ferm de a asigura că economiile deponenţilor rămân în siguranţă”, a adăugat secretarul Trezoreriei SUA.

Janet Yellen a precizat că prăbuşirea Silicon Valley Bank s-a datorat în întregime incapacităţii băncii de a acoperi solicitările deponenţilor care au dorit să îşi retragă economiile, după ce majorările succesive de dobândă adoptate în ultimul an de Rezerva Federală au diminuat valoarea investiţiilor făcute de SVB în obligaţiuni şi pe care SVB se baza pentru finanţa retragerile de depozite. Yellen a menţionat şi nivelul mare al depozitelor neasigurat de la SVB drept un factor care a agravat criza.

„Va avea loc o analiză atentă a ceea ce s-a întâmplat la această bancă şi ce a declanşat această problemă dar, în mod clar, prăbuşirea băncii, motivul pentru care a trebuit să fie închisă, este acela că nu a putut răspunde la solicitările deponenţilor de retragere a economiilor”, a spus Janet Yellen.

Secretarul Trezoreriei americane a precizat că instituţia pe care o conduce a colaborat cu Rezerva Federală şi Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA pentru a-i proteja pe toţi deponenţii şi a pune la punct o nouă facilitate pentru a da acces băncilor la fonduri de urgenţă.

„Şi mai important, nu au fost utilizaţi bani de la contribuabili pentru această acţiune”, a subliniat Janet Yellen.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Ce altceva putea spune mamaizta asta?

  2. E aceasi care spunea ca „momentul inflationist” este trecator.