G4Media.ro

Feribotul din Tihany din ce în ce mai aglomerat / Abundență de…

sursa foto: captura video / hirado.hu

Feribotul din Tihany din ce în ce mai aglomerat / Abundență de turiști la Lacul Balaton din Ungaria, chiar dacă sezonul turistic n-a început încă

Sezonul turistic la Lacul Balaton n-a început încă, dar se înregistrează un aflux de turiști zilele acestea, potrivit hirado.ho, care consemnează că feriboturile circulă mai frecvent între Szántód și Tihany. Oficial, sezonul turistic se deschide în 8 aprilie.

Mai mulți pasageri au ajuns pe malul sudic al lacului Balaton, la portul din Száltód, pentru a cumpăra bilete pentru feribot. De asemenea, șoferii, pietonii, bicicliștii și motocicliștii utilizează acest serviciu de transport.

Mulți turiști au venit și de pe coasta de nord.

„Am fost la Tihany pentru un weekend de 3 zile și fetița nu mai călătorise niciodată cu feribotul, am venit să-i arătăm cum este”, a declarat un pasager pentru postul de știri M1.

Feriboturile între Szántód și Tihany circulă mai frecvent de la mijlocul lunii martie. Potrivit experților, acesta este deja primul semn că adevăratul sezon turistic se apropie.

Plecările din Szántód sunt între orele 6:40 și 18:40, iar din Tihany între orele 7:00 și 19:00, la fiecare 40 de minute. Compania de transport maritim monitorizează constant traficul și, dacă este necesar, va lansa mai multe feriboturi.

Regiunea Balaton este foarte populară în rândul turiștilor, atât din Ungaria cât și din străinătate. Compania de transport maritim Balaton se așteaptă la mai mult trafic anul acesta, față de alți ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...