G4Media.ro

Agenţia Naţională de Transplant: S-a încheiat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias…

sursa foto: Facebook/Agenția Naționala de Transplant

Agenţia Naţională de Transplant: S-a încheiat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias prima prelevare de organe din acest an de la un pacient aflat în moarte cerebrală

Agenţia Naţională de Transplant anunţă sâmbătă că s-a încheiat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias prima prelevare de organe din acest an de la un pacient aflat în moarte cerebrală, iar la Centrul de Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni un alt pacient critic va putea spune că “s-a născut a doua oară”, datorită intervenţiei de transplant hepatic.

„În zorii zilei s-a încheiat la Spitalul Universitar de Urgență Elias  prima prelevare de organe din acest an de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Mulțumim familiei donatorului care a acceptat să treacă peste propria suferință și să dea o șansă la viață semenilor aflați în suferință. În spatele fiecărui acord, care va duce la vieţi salvate prin transplant, se află efortul personalului medical implicat în activitatea de declarare şi donare, în general personalul secţiei ATI şi  coordonatorul de transplant. Mulţumim colectivului de la Spitalul Universitar de Urgență Elias, formată din  Dr. Denisa Nițu – coordonator transplant, Dr.Andreea Stroi – kdp, Dr. Andra Stirbu, Dr. Marius Deliu, Dr. Gabriel Bunescu, Dr. Georgiana Dan, Dr. Octavian Ursateanu,  care a facut posibil să apară speranţa în sufletul altor pacienți aflați în mare suferință” se precizează în informarea Agenţiei Naţională de Transplant.

Pentru intervenţiile de prelevare  au fost prezente echipele chirurgicale ale Institutul Clinic Fundeni,  condusă de Dr. Guenadiy Vatachki – pentru ficat, și Dr. Andrei Andresanu – pentru rinichi.

Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni un alt pacient critic va putea spune că “s-a născut a doua oară”,  datorită intervenţiei de transplant hepatic. Intervenția salvatoare a fost realizată cu succes de echipa de chirurgi coordonată de Prof. Dr. Vladislav Brașoveanu, având alături suportul indispensabil al echipei ATI – condusă de Prof. Dr. Dana Tomescu.  Intervenția de transpalnt renal s-a realizat în cadrul Centrului de Transplant Renal al Institutului Clinic Fundeni de către echipa de chirurgi condusă de Dr. Cătălin Baston.

Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor oamenilor care înţeleg că donarea de organe şi ţesuturi este un gest suprem, precum şi echipelor medicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...