G4Media.ro

Discuțiile lui Putin cu Xi Jinping s-au încheiat luni seara, se reiau…

Sursa foto: Captură video - Telegram / Rossiya 24

Discuțiile lui Putin cu Xi Jinping s-au încheiat luni seara, se reiau marți, anunță presa rusă/ Cei doi au vorbit aproape 4 ore și jumătate / Statele Unite: Lumea nu ar trebui să se lase păcălită de propunerile Chinei

Discuțiile dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping s-au încheiat luni, după aproape patru ore și jumătate, și vor fi reluate marți într-un format complet, au relatat agențiile de presă rusești, citate de Reuters.

„Liderul chinez a părăsit Kremlinul”, a anunțat agenția de presă TASS, descriind întâlnirea lor ca fiind informală.

„În total, discuțiile dintre Putin și Xi au durat aproape 4 ore și jumătate”.

TASS a precizat că Putin a ieșit în stradă pentru a-și lua rămas bun de la omologul chinez, adăugând că au discutat scurt la mașina lui Xi și și-au dat mâna în semn de rămas bun.

„Marți, liderii se vor întâlni din nou și vor purta discuții în adevăratul sens al cuvântului”, a precizat TASS.

Putin i-a spus anterior lui Xi, într-o întâlnire televizată, că a analizat propunerile Chinei privind modul de rezolvare a conflictului din Ucraina, adăugând că cei doi vor avea ocazia să discute ideile Beijingului.

Pe de altă parte, secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a declarat luni că „lumea (nu ar trebui) să se lase păcălită” de propunerile Beijingului privind soluţionarea conflictului din Ucraina, în contextul în care preşedintele chinez Xi Jinping se află în vizită la Moscova, relatează AFP.

„Lumea nu trebuie să fie păcălită de nicio decizie tactică a Rusiei, susţinută de China sau de orice altă ţară, de a îngheţa conflictul potrivit propriilor sale condiţii”, a declarat secretarul de stat presei.

Potrivit lui Antony Blinken, SUA apreciază orice iniţiativă diplomatică pentru „o pace justă şi durabilă”, dar şi-au exprimat îndoielile cu privire la disponibilitatea Chinei de a păstra „suveranitatea şi integritatea teritorială” a Ucrainei.

„Orice proiect care nu acordă prioritate acestui principiu fundamental reprezintă, în cel mai bun caz, o tactică de stagnare sau pur şi simplu încearcă să faciliteze un final nedrept” al conflictului, a spus el, adăugând: „Aceasta nu este o diplomaţie constructivă”.

„Apelul la o încetare a focului care nu include retragerea forţelor ruse de pe teritoriul ucrainean ar sprijini efectiv susţinerea cuceririlor ruse”, a argumentat Antony Blinken.

„Dacă China este hotărâtă să sprijine încetarea conflictului pe baza principiilor Cartei Naţiunilor Unite – aşa cum se precizează în primul punct al proiectului său – atunci se poate angaja dialogul cu preşedintele Zelenski şi Ucraina pe această bază şi să-şi folosească influenţa pentru a cere Moscovei retragerea trupelor sale”, a subliniat Antony Blinken.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. „Hai, bă, Xi Jingpinghe” — zice Putinatoru’ — „ne punem amândoi, eu dau benzina și gazu’, tu vii cu forța de muncă și iphoane-le, se bagă și India, vin și ei cu programatorii și telenovelele de la Bolywood — nu se poate să nu-i batem pe americani!”.

  2. @LowLevel
    China și India în aceeași tabără ? Noapte bună !

  3. Răul oricât de mare ar fi trebuie înlăturat !!! De mâine fără produse chinezești !!!

    • Ai incercat? Singura soluție este sa-ți arunci telefonul si sa te refugiezi la un schit, sa mănânci buruieni si sa te rogi, ca sa nu te plictisești.
      Am vazut pana si ie tradiționala romanească Made in China.

  4. …si-au dat reciproc cateva limbi dictatoriale …da n au spus nimic…‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️

  5. Simgurii care se lasa pacaliti si asteapta sa vina Zana Maseluta, sunt Occidemtalii, ori spaguiti ori bani bani bani….

  6. Occidentul ar face bine să se aștepte la ce este mai rău de la acești dictatori și să pregătească decuplarea de China.