Concertul pe care Roger Waters urma să-l susţină la Frankfurt pe 28 mai va fi anulat / Muzicianul a fost acuzat de declaraţii antisemite/ El va susține, însă, un concert la München cu o săptămână mai devreme
Concertul co-fondatorului Pink Floyd, Roger Waters, care urma să aibă loc în oraşul german Frankfurt la sfârşitul lunii mai va fi anulat, au anunţat vineri organizatorii, în urma unui ordin al primăriei şi al autorităţilor regionale, potrivit DPA.
Compania publică care operează Frankfurt Trade Fair a declarat că o scrisoare de anulare a concertului din 28 mai a fost trimisă către organizatorii turneului lui Waters.
Muzicianul a fost acuzat de declaraţii antisemite. După o dispută juridică, primăria din Munchen, oraş unde era programat să aibă loc un alt concert al lui Waters pe data de 21 mai a decis să permită desfăşurarea acestuia.
Muzicianul anunţase că va lua măsuri legale pentru a se asigura că contractele vor fi respectate, iar concertele sale se vor desfăşura aşa cum a fost planificat. De asemenea, el a negat că ar fi antisemit, insistând că declaraţiile sale critice la adresa Israelului vizează guvernul acestei ţări, nu evreii.
Autorităţile din Munchen au declarat miercuri că, din motive legale, nu este posibilă rezilierea contractului privitor la concertul din acest oraş.
În schimb, primăria va amplasa panouri în jurul locului de desfăşurare a concertului în care se condamnă antisemitismul şi se susţin atât dreptul Israelului de a exista, cât şi suveranitatea Ucrainei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank