G4Media.ro

Cel puțin 23 de morți și alți zeci de răniți după ce…

sursa foto: Twitter/ MHP Greenwood

Cel puțin 23 de morți și alți zeci de răniți după ce o tornadă a lovit statul american Mississippi

Cel puţin 23 persoane au decedat şi alte câteva zeci au fost rănite din cauza unei tornade care a lovit statul Mississippi (sudul SUA) vineri noaptea, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Ample operaţiuni de căutare şi salvare erau în desfăşurare sâmbătă dimineaţă în districtele Sharkey şi Humphreys, a precizat Agenţia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din statul Mississippi.

Zona afectată se întinde pe o lungime de peste 150 de kilometri în partea de vest a statului.

Patru persoane sunt date dispărute în Silver City, în vestul statului Mississippi, potrivit Agenţia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

”Din păcate, este de aşteptat ca aceste bilanţuri să crească”, a adăugat această instituţie.

Eforturi de căutare şi salvare sunt depuse şi în Rolling Fork, un oraş situat de asemenea în vestul statului Mississippi. În imaginile difuzate de posturile de televiziune locală au putut fi văzute zeci de clădiri distruse în întregime şi automobile răsturnate.

„Multe persoane din zona deltei fluviului Mississippi au nevoie de protecţie în această noapte. Am activat sistemul de sprijin medical şi am solicitat mai multe ambulanţe şi alte mijloace de asistenţă de urgenţă pentru cei afectaţi. Este în desfăşurare operaţiunea de căutare şi salvare”, a declarat guvernatorul statului Mississippi, Tate Reeves.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...