G4Media.ro

Cioloș, replică pentru Tudose, fost premier impus de Dragnea care „nu și-a…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Cioloș, replică pentru Tudose, fost premier impus de Dragnea care „nu și-a cerut încă scuze pentru enormitățile populiste promovate de vechiul lider PSD”: „Îi adresez din nou cererea de a se alătura demersului meu de a reforma pensiile necontributive ale europarlamentarilor”

Eurodeputatul Dacian Cioloș a răspuns acuzațiilor social-democratului Mihai Tudose, la rândul său eurodeputat, în urma declarațiilor pe care acesta le-a făcut în emisiune  Prim News.

„Mihai Tudose nu a avut demnitatea de a-și cere scuze pentru enormitățile populiste și naționaliste pe care le-a susținut ca prim-ministru, împins de la spate de Liviu Dragnea. Fostul premier PSD a vorbit despre pensiile speciale relaxat și mulțumit, sperând să primească și el una. Este evident că azi, între banii pentru școli, spitale și autostrăzi și banii pentru speciali, PSD ar alege în continuare pensiile speciale. Numai că nu au curajul să o spună pe față, pentru că pierderile din PNRR ar fi uriașe”, a transmis Dacian Cioloș.

Reamintim că eurodeputatul Mihai Tudose, chestionat despre eliminarea pensiilor speciale în emisiune la Prima News, a răspuns că pensiile militarilor de câte 3000-4000 de lei, nu pot fi considerate pensii nesimțite. Tudose și-a continuat pledoaria în favoarea militarilor, sugerând că unii politicieni sunt ipocriți pentru că hulesc pensiile militarilor, în timp ce ei beneficiază de multiple beneficii din partea statului și a Parlamentului European. În acest sens, Tudose l-a indicat chiar pe eurodeputatul Dacian Cioloș.

“(…) Nu este vorba de pensii speciale, aşa cum a ajuns în public, că ăştia toţi sunt nişte balauri şi să dă pensia cea mai mare, că uite cât are domnul Ciucă, 180.000.0000. Domnul Ciucă este unul singur. Sau mai sunt încă câţiva ca el, care a fost Şeful Statului Major, cea mai înaltă funcţie militară, general cu patru stele, cu activitate în teatru de operaţiuni. Ne uităm la filmele americane, la generalul 4 stele, şeful de stat major nici nu are număr la maşină, are nişte steluţe, adică e zeu. După Ciucă, în ghilimele, pensionarul ăsta general cu patru stele, la fiecare Ciucă mai sunt o mie de subofiţeri şi de ofiţeri de rang mai mic. Ăia nu au 180 de milioane, au 2000, 3000, 4000 de lei. Aia nu e o pensie nesimţită (….) Haideţi să fim echilibraţi. În primul rând, discuţia trenează de foarte mulţi ani, că specialii, şi văd oameni care urlă chestia asta, în timp ce ei sunt beneficiari de pensii speciale de la Parlamentul European. Sau ca foști comisari”, a adăugat Tudose.

Întrebat dacă se referă la Cioloş, europarlamentarul PSD a confirmat: „Mă refer la domnul Cioloş. Că nu l-am auzit să refuze maşina sau secretara când era Comisar european sau spună, domnule, eu renunţ la pensia de comisar”.

În replică, Dacian Cioloș a spus că îi adresează din nou cererea  lui Tudose de a se alătura demersului său de a reforma pensiile necontributive ale europarlamentarilor.

„Dacă tot a ales să mă aleagă țap ispășitor pentru orice mârlănie sau neputință de-ale lor, îi adresez din nou cererea de a se alătura demersului meu de a reforma pensiile necontributive ale europarlamentarilor. Așa că mult curaj, domnule Tudose, renunțați la pesedismele cu care ne-ați obișnuit”, a transmis Dacian Cioloș.

„ Este evident că azi, între banii pentru școli, spitale și autostrăzi și banii pentru speciali, PSD ar alege în continuare pensiile speciale. Numai că nu au curajul să o spună pe față, pentru că pierderile din PNRR ar fi uriașe.  Și ce-mi văd ochii… rușinea și-a acoperit-o domnul Tudose spunând că și eu voi primi o pensie specială ca europarlamentar și fost comisar european. Nu vreun alt coleg de-ai dumnealui. Fix eu mă trezesc că sunt alibiul domnului Tudose.  Așa cum, ca să spele rușinea domnului Daea, întrebat cum comentează observațiile mele, nu găsește alt argument decât că perioada când eram eu comisar european a fost perioada cea mai neagră a agriculturii. Dar, ca orice pesedist pentru care adevărul nu are valoare, legat de pensiile speciale, ce nu spune domnul Tudose este că anul trecut a refuzat să semneze un apel inițiat de mine prin care i-am cerut președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, să demareze reforma pensiilor acordate foștilor parlamentari europeni și să le treacă într-un sistem contributiv.  Dacă tot a ales să mă aleagă țap ispășitor pentru orice mârlănie sau neputință de-ale lor, îi adresez din nou cererea de a se alătura demersului meu de a reforma pensiile necontributive ale europarlamentarilor.  Așa că mult curaj, domnule Tudose, renunțați la pesedismele cu care ne-ați obișnuit”, a mai spus Dacian Cioloș.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Reforma pensiilor speciale trebuie sa includa și cele 7000 de pensii pe care Romania le plătește în Israel. Numai pe contributivitate!

  2. Sau de hipopotam în deltă,ca tot se dau pesedistii si hauristii de ceasul morti,cu canalul Bastroe.Ca sa se pozitioneze,se transformă in coadă de topor si loveste acolo de unde vine cel mai mare pericol pentru ei.Pentru ca pot,pentru ca sunt legti ombilical de cartelul media finantat ilegal de la bugetul statului.