Corina Crețu: Când a avut loc accidentul feroviar din Teleorman am spus că Guvernul trebuie să acorde prioritate maximă transportului rutier și feroviar, în primul rând, înainte de a se petrece o tragedie majoră. Oricând în România s-ar putea înregistra un accident de nivelul celui din Grecia
Eurodeputata Corina Crețu, fostă Comisar European pentru Politică Regională, arată că din păcate guvernanții nu s-au implicat pentru a lua măsuri ca accidente feroviare precum a fost și cel din Teleorman, din 3 martie, să nu se mai întâmple. „Din păcate, un alt grav accident feroviar s-a produs în această seară, de această dată la Galați. Îmi pare extrem de rău că toate semnalele mele de alarmă nu au fost și nu sunt luate în considerare, ca și în cazul spitalelor regionale. E vorba de proiecte mult întârziate, în domenii-cheie pentru orice societate: transport și sănătate”, a transmis Corina Crețu într-un comunicat de presă.
Ea reamintește că după accidentul din Teleorman, când 12 persoane au fost rănite, a solicitat Guvernului să acorde o prioritate maximă transportului rutier și feroviar în primul rând, înainte de a se petrece o tragedie majoră.
„România este ţara europeană cu cea mai mare rată de mortalitate în sistemul de transport – în primul rând pe autostrăzi, însă, având în vedere starea deplorabilă a infrastructurii feroviare, trebuie să fim conştienţi că oricând s-ar putea înregistra un accident de nivelul celui din Grecia. În timpul mandatului meu de Comisar European, am aprobat proiectul major din sectorul feroviar Radna-Gurasada-Simeria, dar am spus tot timpul că alocarea de 1.3 Miliarde de EUR din Fondul de coeziune (sau 87 % din bugetul pentru transportul feroviar) unui singur proiect contribuie, într-adevăr, la reuşita segmentului de transport din POIM- Programul Operațional Infrastructura Mare- 2014-2020, însă nu este în regulă că aceasta reușită se bazează în mare pe un singur proiect. Nu am cunoștință despre lansarea unor serii de investiţii noi în materialul rulant”, a transmis Corina Crețu.
Ea subliniază că este imperios necesară capacitatea administrativă a CFR în vederea implementării sistemului european de management al traficului feroviar (ERTMS): „Potrivit unui studiu realizat de către Comisia Europeană, niciuna dintre investiţiile semnificative efectuate anterior în sisteme de semnalizare feroviară nu a fost încă dată în folosinţă, punându-se astfel în pericol viaţa pasagerilor şi împiedicând creşterea vitezei de deplasare funcţionale pentru traficul feroviar. Fără un sistem ERTMS funcţional, niciunul dintre proiectele feroviare finalizate nu poate fi considerat ca fiind funcţional. De asemenea, pentru a remedia această situaţie, Autoritatea Feroviară Română (AFER), organismul care este responsabil de verificarea instalării corecte a ERTMS, trebuie să fie mobilizată urgent şi să-şi consolideze capacitatea administrativă pentru a face faţă acestei cerinţe”,
Întreţinerea investiţiilor în domeniul transporturilor este o alt obiectiv foarte important, mai spune Corina Crețu: „Este bine cunoscut faptul că bugetele actuale destinate întreţinerii reţelelor rutiere şi feroviare din România nu sunt suficiente. Trebuie să se găsească mai multe surse de finanţare noi pentru întreţinere, cu scopul de a proteja investiţiile din fondurile ESI şi de a asigura o reţea de transport de înaltă calitate în România. În timp ce Ministerul Fondurilor Europene reprezintă autoritatea de management, Ministerul Transporturilor este un organism intermediar în cadrul POIM şi, prin urmare, trebuie să îşi asume mai multe responsabilităţi pentru succesul programului, în general, şi a proiectelor de transport, în special. În acest sens, este important să se accelereze pregătirea unui portofoliu lărgit de proiecte mature ce ar putea fi finanţate atât din PNRR, cât și din Programul Operațional de Transport 2021-2027 (în valoare de 9,6 miliarde de euro), care nu a fost lansat, deși banii pot fi cheltuiți de mai bine de un an și jumătate”.
Eurodeputatul atrage atenția că în PNRR sunt alocate 3,5 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii de transport și că speră ca demersurile pentru accesarea banilor să fie demarate urgent.
”Perioada de contractare în PNRR poate fi făcută până în decembrie 2024, iar realizarea efectivă până la finalul anului 2026. Îmi pare extrem de rău că toate semnalele mele de alarmă nu au fost și nu sunt luate în considerare, ca și în cazul spitalelor regionale. E vorba de proiecte mult întârziate, în domenii-cheie pentru orice societate: transport și sănătate”, a transmis Coruna Crețu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.