G4Media.ro

S-a deschis Salonul de carte Bookfest din Timișoara, cu 40 de expozanți…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

S-a deschis Salonul de carte Bookfest din Timișoara, cu 40 de expozanți / ”Nu venim să colonizăm în niciun fel peisajul cultural local”

Personalități culturale și aproximativ 40 de expozanți – edituri, distribuitori de carte, jocuri și muzică – sunt prezenți de astăzi până duminică la Timișoara, la Salonul de carte Bookfest, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.

Salonul de carte este la cea de-a zecea ediție și, de fiecare dată, a încercat să așeze la aceeași masă personalități ale culturii locale cu nume recunoscute la nivel național, spune directorul executiv al Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică.

“Încercările noastre anuale au fost de a le arăta timișorenilor că nu venim să colonizăm în niciun fel peisajul cultural local. Dimpotrivă, am venit în fiecare an cu o ediție simbiotică. Personalitățile culturale de la nivel local s-au așezat la aceeași masă și au discutat de la egal cu personalitățile recunoscute în toată țara. Asta încercăm să facem și la această ediție, când Radu Paraschivescu, Gabriel Liceanu, Horia-Roman Patapievici și mulți, mulți alții vor sta de vorbă cu personalități culturale de pe plan local. Mă gândesc la Mircea Mihăeș, Claudiu Arieșan, Marcel Tolcea, oameni care pot să stea oricând alături la un târg internațional de carte, nu doar la un salon de carte local, așa cum este Bookfest la Timișoara”, spune Mihai Mitrică.

Potrivit organizatorilor, Timișoara este pe locul al doilea după București, din punct de vedere al interesului manifestat de cititori.

“E indubitabil faptul că Timișoara este al doilea oraș după București, cel puțin în ceea ce privește cifrele de audiență ale Bookfest și vânzările editurilor. Nu încape nicio îndoială, clasamentul e foarte simplu de făcut. Ceea ce ar trebui să se întâmple ar fi ca tot mai multă lume din țară să preia acest model, în care instituțiile de cultură nu sunt doar cu numele prezente pe o hârtie, un dosar, ci există în viața comunității. Și noi ne simțim, cu această ediție, parte din infrastructura culturală a Timișoarei”, mai spune Mihai Mitrică.

Salonul de carte Bookfest are loc până duminică la Centrul Regional de Afaceri, iar intrarea este liberă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...